Un taxi din Timişoara a făcut acrobaţii într-o intersecţie
Articol editat de Mirabela Afronie, 10 martie 2014, 09:45
Un taximetrist s-a răsturnat aseară cu maşina în Timişoara, după ce s-a ciocnit cu o dubă. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că taximetristul a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului fiind lovit din plin. Cei doi pasageri care se aflau în taxi, o femeie de aproximativ 60 de ani şi fiul ei, un bărbat de 40 de ani, precum şi şoferul, au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Timişoara. Oamenii legii au demarat o anchetă şi au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: b365.ro