Un singur aparat şi cel puţin 200 de pacienţi
Articol editat de Mirabela Afronie, 27 ianuarie 2014, 17:07
La Secţia de Radiologie a Spitalului Judeţean din Timişoara, din cele 4 aparate cu care ar trebui să se facă radiografii, funcţionează unul singur, vechi de mai bine de 10 ani, care trebuia schimbat. Cadrele medicale susţin că le este foarte greu să îşi desfăşoare activitatea, însă sunt neputincioase. Soluţia trebuie să vină de la Ministerul Sănătăţii.
Aparatul care există nu poate pune un diagnostic precis în unele cazuri, iar atunci personalul medical este nevoit să trimită pacienţii în alte centre. Cu singurul aparat cu care se realizează radiografii la Spitalul Judeţean din Timişoara sunt investigaţi aproximativ 200 de pacienţi zilnic.