Administraţia din Caransebeş continuă lucrările de reabilitare a trotuarelor

Articol editat de Mirabela Afronie, 16 aprilie 2014, 08:25 / actualizat: 16 aprilie 2014, 10:20
Lucrările de reabilitare a trotuarelor sunt în plină desfăşurare în municipiul Caransebeş. A fost finalizată pavarea trotuarelor pe strada Ardealului, iar în următoarele zile se vor încheia lucrările pe strada General Trapşa, tronsonul care leagă centrul oraşului de Spitalul Municipal de Urgenţă . Primarul Marcel Vela ne-a declarat că investiţia în valoare de un milion de lei este mult mai amplă, următoarele străzi care vor intra în reabilitare fiind: Tribunalului, Libertăţii şi Tudor Vladimirescu cu o conexiune pe strada Alexandru Ioan Cuza cu Ardealului. După pavarea trotuarelor se va monta un gard de protecţie din fier forjat, pentru protejarea pietonilor de circulaţia rutieră. (Cornelia Vlaicu)