A treia săptămână de proteste „Roşia Montană”
Articol editat de Mirabela Afronie, 8 noiembrie 2013, 16:15
Reşiţenii continuă să protesteze împotriva exploatării zăcămintelor de aur de la Roşia Montană. Duminică, începând cu ora 16.00, aceştia se vor întânli din nou în centrul civic al municipiului Reşiţa pentru a milita pentru un mediu curat şi sănătos în Munţii Apuseni, susţinând că locuri de muncă se pot crea şi fără exploatări prin folosirea cianurii în procesul de producţie. Protestatarii au spus că vor veni în fiecare duminică până când vor reuşi să salveze Roşia Montană.