Trei ciobani au rămas fără degete!
(Daiana Roşca)

Articol editat de Mirabela Afronie, 29 ianuarie 2015, 16:00
Din cauza temperaturilor scăzute ce s-au înregistrat în ultima perioada, 3 ciobani din Caraş-Severin au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa cu degerături la mâini şi picioare. Aceştia au fost internaţi şi medicii au încercat să-i ajute, dar din păcate starea lor s-a agravat. Bărbaţii au fost transportaţi pe secţia de Chirurgie iar medicii le-au amputat degetele afectate de frig. „Am fost nevoiţi să luăm o astfel de decizie pentru că altfel starea de sănătate a acestora s-ar fi înrăutăţit şi mai mult”, a declarat, în exclusivitate pentru Radio România Reşiţa, chirurgul Romeo Dumitrescu.
(Daiana Roşca)