Tragedie în Munții Țarcu: Al doilea cioban găsit decedat în câteva zile
O nouă dramă s-a petrecut în Munții Țarcu, unde în după-amiaza zilei de 21 octombrie, în jurul orei 15:00, a fost găsit decedat un cioban. Tragedia a avut loc la o stână din Groapa Obanului.

Articol editat de Valentina Adam, 22 octombrie 2024, 11:02
O echipă de salvatori montani din cadrul Serviciului Salvamont Caraș-Severin s-a deplasat la fața locului, la solicitarea Poliției din Oțelu-Roșu. Misiunea salvatorilor a constat în recuperarea trupului neînsuflețit și transportarea lui la morgă, o operațiune îngreunată de condițiile de noapte și de terenul accidentat.
Evenimentul vine la doar câteva zile după un alt caz similar, tot în zona de pășunat a Munților Țarcu, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la cauzele acestor decese repetate, transmit reprezentanții Salvamont Caraș-Severin.
Foto: Salvamont Caraș-Severin