Traficul greu nu influenţează lista străzilor reabilitate
Articol editat de Mirabela Afronie, 27 iulie 2013, 06:25
Angajaţii Serviciului de Reparaţii şi Întreţinere al Primăriei Caransebeş continuă lucrările de plombare şi asfaltare pe străzile care nu pot fi afectare de traficul greu, care tranzitează municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Viceprimarul Cornel Galescu ne-a precizat că sunt vizate străzile Dâlmei, Poiana şi Tudor Vladimirescu, în sensul giratoriu. În paralel se execută reparaţii pe strada 1 Decembrie şi se continuă cu strada Nicolae Titulescu.