Ascultă Radio România Reșița Live

Timișul, campion în atragerea fondurilor europene

Timișul se află între primele 5 județe din țară, în ceea ce privește atragerea de fonduri europene.

Articol editat de Sebastian Dragomir, 19 iulie 2019, 10:20

Ministrul de resort, Roxana Mânzatu, a fost prezentă la Timişoara, unde a participat la Comitetul de Monitorizare pentru Programul Operațional Infrastructură Mare. Ea a anunţat că autoritățile publice și firmele private din Timiş au depus până acum proiecte de peste patru miliarde de lei, reușind să atragă efectiv suma de un miliard de lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, se simte onorat de vizita ministrului.

„Am avut plăcerea de a o avea alături pe doamna ministru al Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, cu care am purtat mai multe discuții despre perspectivele de finanțare europeană a proiectelor majore din județul nostru. Printre altele, am fost mândru să aflu că Timișul se află între primele 5 județe din țară, în ceea ce privește atragerea de fonduri europene. În momentul de față sunt 211 astfel de proiecte, publice și private, în diferite stadii de implementare, care aduc în județul nostru 4,7 miliarde de lei”.

Printre proiectele publice derulate în Timiş se numără construirea terminalului sosiri externe de la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara sau descărcarea de pe autostradă de pe Calea Aradului, care urmează să fie scoasă la licitație. Unul dintre cele mai valoroase proiecte din istoria județului, aproape 200 de milioane de euro prin care vor fi realizate sute de km de canalizare și rețea de apă.

Ministrul Fondurilor Europene susţine că au fost identificate și trei cauze pentru care proiectele ajung să fie realizate cu întârzieri: calitatea slabă a caietelor de sarcini, contestarea licitațiilor și lipsa forței de muncă.

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 10:38

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu

Avarie majoră la rețeaua de apă din Caraș-Severin! Echipele AQUACARAȘ intervin pentru remediere. Echipele AQUACARAȘ au lucrat intens în...

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu
Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:54

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate

În 2024, polițiștii din Caraș-Severin au intensificat verificările privind regimul armelor, munițiilor, materialelor explozibile și al...

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:10

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată

Demarate acum patru ani, lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița se apropie de finalizare. Cu investiții de milioane de...

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:09

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest

Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, Laura Bîlcea, va fi eliberată din arest, a decis, vineri, Înalta Curte de Casaţie şi...

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 11:39

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice

Cartierele istorice ale Timişoarei sunt revitalizate prin investiţii strategice. Timișoara își consolidează astfel, statutul de oraș european...

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 07:33

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu

Un accident cu maşina de poliţie a avut loc în Oţelu Roşu. Poliţiştii din autospecială au ajuns la spital. Când a avut loc accidentul...

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 20:29

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei

Timișoara marchează trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei printr-o serie de evenimente desfășurate între 20 și 24...

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 18:51

Masă gratuită pentru elevii din Reșița

Elevii de gimnaziu cazați în internatele școlare din Reșița vor beneficia de masă gratuită la cantinele școlare din oraș. Consiliul Local a...

Masă gratuită pentru elevii din Reșița