Termocentrala de la Mintia va trece în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă pentru trecerea Termocentralei de la Mintia în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, ceea ce va permite atragerea de finanţări europene pentru modernizarea acesteia.
Articol editat de Mirabela Afronie, 6 mai 2019, 07:25 / actualizat: 6 mai 2019, 9:19
Premierul, împreună cu ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici şi cu cel al muncii, Marius Budăi, s-au aflat la Lupeni, unde s-au întâlnit cu conducerea Termocentralei Paroşeni, parte a Complexului Energetic Hunedoara.
Potrivit ministrului finanţelor, Eugen Teodorovici, Complexul Energetic Hunedoara, împreună cu alte companii de stat, ar urma să beneficieze de amnistia fiscală propusă de guvern. O hotărâre în acest sens ar urma să fie adoptată în cel mult două săptămâni.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI