Staţiunea Băile Herculane sub asediul omizilor păroase
(Paul Sever Smadu)

Articol editat de Mirabela Afronie, 21 mai 2014, 08:18
În pădurile limitrofe staţiunii Băile Herculane, dar şi pe raza oraşului, se înregistrează în această perioadă o invazie de omizi păroase. Acestea au atacat speciile forestiere şi arborii ornamentali din staţiune şi creează disconfort localnicilor şi turiştilor. Deşi Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei a aprobat intervenţia în parcelele limitrofe staţiunii, tratamentul nu va putea fi aplicat în acest an, deoarece nu a fost preparat în cantităţi suficiente. Alte motive ar fi costurile foarte ridicate şi efectul redus asupra limitării atacului, a declarat directorul Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, Ioan Gaşpar.
(Paul Sever Smadu)