Și anul acesta se vor acorda ajutoare de încălzire
(Daniela Tudor)
Articol editat de Mirabela Afronie, 30 august 2014, 06:00
În scopul acordării de ajutoare de urgenţă, pentru asigurarea unei alte surse de încălzire, inspectorii de asistenţă socială din Reşiţa au efectuat în aceste zile anchete la consumatorii casnici din sistemul centralizat de încălzire. După cum a transmis primăria municipiului, persoanele care au primit invitaţii şi nu au fost găsite la domiciliu sunt rugate să contacteze serviciul de asistenţă socială la numărul de telefon 0355.080.242, până vineri 5 septembrie.
Anchetele sociale vor fi transmise Ministerului Muncii, în vederea obţinerii de ajutoare de urgenţă – se mai arată în comunicatul primit la redacţie.
(Daniela Tudor)