Ascultă Radio România Reșița Live

Șefi din Poliția Timiș, cercetaţi în cazul poliţistului ucis în timpul misiunii

Mai mulţi şefi ai Poliţiei Timiş sunt cercetaţi în cazul poliţistului Cristian Amariei, care şi-a pierdut viaţa în timp ce se afla în misiune.

Șefi din Poliția Timiș, cercetaţi în cazul poliţistului ucis în timpul misiunii

Articol editat de Mirabela Afronie, 9 iulie 2019, 07:25

Poliţia Română anunţă pe pagina sa oficială că s-a finalizat prima fază a verificărilor dispuse de conducerea Poliției Române, la nivelul IPJ Timiș, ca urmare a tragicului eveniment în care și-a pierdut viața polițistul Cristian Amariei.

Comisia de control a dispus înaintarea raportului de verificare, către conducerea MAI, în vederea analizării oportunității dispunerii de măsuri, potrivit competenței, față de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Competența, în cazul inspectorilor șefi, aparține Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea s-a propus declanșarea cercetării prealabile față de următorii:

  • adjunctul șefului I.P.J. Timiș pe linie de ordine publică
  • șeful Serviciului Investigații Criminale;
  • șeful Poliției Orașului Recaș
  • șeful Servicului de Logistică
  • agentul din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, care avea în lucru dosarul urmăritului 
  • adjunctul șefului I.P.J. Timiș pe linie de poliție judiciară
  • șeful Serviciului de Ordine Publică
  • și cei doi agenți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri

Filmul evenimentelor

La data de 02.06.2019, ora 13:56, șeful Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș a fost sunat de un agent din subordine, care i-a comunicat că deține o informație de la o sursă potrivit căreia Lepa Ionel Marcel se află în localitatea Izvin, jud.Timiș, fiind observat într-un autoturism cu număr de Vrancea.

În acest context, șeful Serviciului Investigații Criminale a dispus constituirea unei echipe pentru verificarea informației, alcătuită din agentul care o primise de la o sursă și un alt agent din cadrul aceluiași serviciu. De menționat faptul că cei doi agenți erau în timpul liber, iar șeful serviciului nu l-a informat pe inspectorul șef al IPJ Timiș cu privire la acest demers.

Agentul care primise informația de la o sursă s-a deplasat la sediul I.P.J.Timiș, de unde a ridicat pistolul din dotare, marca STECHKIN, calibru 9 mm, având un încărcător cu 20 de cartușe, o pereche de cătușe, copii ale mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, precum și autoturismul de serviciu DACIA DUSTER, fără să se doteze cu vestă antiglonț, deși existau la nivelul compartimentului două articole de acest gen.

Primind aprobarea șefului, agentul a discutat telefonic cu colegul său, l-a preluat pe acesta de pe o stradă din municipiul Timișoara și s-au deplasat împreună în localitatea Izvin, fără ca cel din urmă să se doteze, în prealabil, în mod corespunzător pentru efectuarea misiunii (nu avea asupra lui nici pistol, nici cătușe, nici vestă antiglonț).

La ora 14:10, șeful Serviciului Investigații Criminale a solicitat polițiștilor rutieri și de ordine publică, sprijin în vederea opririi în trafic a autoturismului cu număr de Vrancea, verificarea lui și a ocupanților acestuia.

Solicitarea s-a transmis printr-un mesaj pe grupul de WhatsApp în care sunt 41 de ofițeri cu funcție de conducere de la nivelul inspectoratului.

De asemenea, pe timpul deplasării, polițistul care plecase în misiune fără dotarea corespunzătoare a contactat telefonic un agent din cadrul Poliției Orașului Recaș, care se afla în serviciul de patrulare, împreună cu polițistul Amariei Cristian.

Cu acest prilej, i-a solicitat sprijin pentru depistarea și prinderea urmăritului care se afla pe raza lor de competență. 

În jurul orei 14:20, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au ajuns în orașul Recaș.

La ora 14:36, șeful Poliției Orașului Recaș l-a contactat pe șeful Serviciului Investigații Criminale, ocazie cu care l-a informat că autoturismul căutat se află în atenția lor.

În jurul orei 14:50, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, după ce au identificat locul unde se afla bărbatul urmărit, l-au observat pe acesta în curtea unui imobil ce avea porțile de acces auto deschise, lucrând la roata unei mașini.

Ca urmare a acestui fapt, agenții din cadrul Serviciului Investigații Criminale au solicitat sprijin colegilor din cadrul Poliției  Orașului Recaș, cu care vorbiseră anterior, ocazie cu care aceștia s-au deplasat la fața locului.

La ora 14:55, agenții de poliție din cadrul Serviciului Investigații Criminale au blocat cu autoturismul de serviciu intrarea în curtea imobilului, surprinzând persoana urmărită în timp ce se deplasa spre mașina la care lucra.

În acest timp, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Recaș au asigurat perimetrul exterior al imobilului, fiecare pe câte o latură stradală a acestuia (casa este fără etaj și are două  laturi la stradă: una la drumul național și alta la o stradă din localitate).

După acest moment, unul dintre polițiștii de la Compartimentul Urmăriri din cadrul Serviciului Investigații Criminale a coborât din autoturism, l-a somat Lepa Ionel să se oprească, însă acesta nu s-a supus indicațiilor și s-a refugiat în imobil, blocând ușa, astfel că agenții de poliție nu au reușit să pătrundă în casă.

Ulterior, polițistul de la urmăriri care nu avea pistol asupra sa a rămas în dreptul ușii de acces în imobil, iar colegul său, de la urmăriri, s-a deplasat în fața casei, context în care ambii au auzit mai multe focuri de armă, crezând inițial că polițiștii de la ordine publică (respectiv cei de la Poliția Orașului Recaș) au deschis focul asupra persoanei urmărite.

Imediat, cei doi au ieșit pe poartă, în exteriorul curții imobilului și au constatat că Lepa sărise pe geam, în exteriorul casei, iar Amariei Cristian era căzut, fiind rănit, înspre acesta venind colegul său de la ordine publică.

În acest timp, persoana urmărită a fugit spre o stație de carburant dezafectată.

Având în vedere că Lepa încerca să își asigure scăparea, polițiștii de la urmăriri au pornit după acesta.

Persoana urmărită a fugit înspre stația de carburant unde a executat mai multe focuri de armă către unul dintre polițiștii de la urmăriri, care a răspuns prin folosirea armamentului din dotare.

După schimbul de focuri, Lepa a traversat drumul național și a escaladat un gard de beton aflat în curtea unei societăți comerciale, fiind urmărit în continuare de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale.

În curtea societății comerciale, persoana urmărită s-a blocat între un gard și peretele unei clădiri. În aceste circumstanțe a avut loc un schimb de focuri între polițist și urmărit, soldat cu rănirea lui Lepa Ionel, în zona umărului stâng.

Cu toate acestea, el a reușit să sară gardul de beton în exteriorul societății comerciale, unde se afla un teren viran acoperit cu vegetație, el fiind urmărit, în continuare, de cei doi polițiști.

Lepa a escaladat gardul unei grădini, mai târziu a sărit în curtea unui alt imobil și a executat un foc de armă în direcția unuia dintre polițiștii aflați pe urmele sale.

Când agentul a ajuns la imobilul unde se afla Lepa, l-a observat urcând într-un autoturism de culoare albastră și a început deplasarea cu acesta, încercând să iasă din curte pe poarta imobilului.

Cu această ocazie, polițistul a executat 4 focuri cu pistolul din dotare, după care a rămas fără muniție.

Ca urmare a folosirii armamentului de către agentul de poliție, persoana urmărită a pierdut controlul volanului și a intrat într-un gard de dimensiuni reduse, astfel că nu și-a mai putut continua deplasarea.

Totodată, Lepa a rămas circa 1 minut în autoturism, după care a coborât și a executat un foc de armă în direcția polițistului, care s-a refugiat după ușa de la intrare în imobil.

Ulterior, persoana urmărită a fugit prin grădina imobilului și a sărit gardul spre un teren viran acoperit cu vegetație de aproximativ 1,5 m.

Agentul de poliție a încetat urmărirea deoarece nu mai avea muniție, iar după aproximativ 10 – 15 minute au venit alte forțe în sprijinul său.

În intervalul în care polițistul l-a urmărit pe Lepa Ionel Marcel în curtea imobilelor și în zona grădinilor, colegul său s-a deplasat în urma acestora, la mică distanță.

În context, este important de menționat faptul că, în jurul orelor 15.03, după primul telefon efectuat la 112, dispecerul I.P.J. Timiș a contactat lucrătorii din cadrul Poliției Oraș Recaș. A răspuns colegul lui Amariei Cristian,  care i-a confirmat operatorului faptul că acesta este împușcat, solicitând să vină urgent ambulanța și acordând, în acest timp, primul ajutor.

Aproximativ în jurul aceleiași ore, polițistul de la ordine publică l-a apelat pe șeful Poliției Oraș Recaș, căruia i-a relatat succint evenimentul, acesta din urmă ajungând la fața locului în jur de  15.10-15.15.

Imediat după, la aproximativ 15.16, a sosit și primul echipaj de ambulanță, care a început manevrele de resuscitare, timp în care a ajuns cel de al doilea echipaj de ambulanță (ora 15.22).

De asemenea, în jurul orelor 15.25-15.30 s-a prezentat și prima echipă de luptători S.A.S., alarmați de către ofițerul de serviciu al inspectoratului, ca urmare a dispoziției date de inspectorul șef cu privire la mobilizarea întregului efectiv.

În urma misiunii din data de 02.06.2019, efectuată pentru prinderea persoanei urmărite Lepa Ionel Marcel, a rezultat decesul colegului nostru Amariei Cristian din cadrul Poliției Orașului Recaș și rănirea ușoară, prin împușcare în piciorul drept a unuia dintre polițiștii de la urmăriri (este vorba despre cel care avea pistol asupra sa).

Constatări generale ale comisiei care a efectuat verificările

Polițistul Cristian Amariei nu avea vestă antiglonț, iar pentru efectuarea misiunii a utilizat un pistol Carpați cal. 7,65 mm, fabricat în anul 1994. De asemenea, colegul său, de la Poliția Orașului Recaș, avea asupra sa un pistol de aceeași marcă. Ambii polițiști aveau câte două încărcătoare a câte 6 cartușe fiecare.

De asemenea, verificările comisiei mai evidențiază faptul că, la nivelul I.P.J Timiș, majoritatea vestelor antiglonț fuseseră distribuite la structurile operative, dar 14 s-au repartizat cu ocazia misiunii de prindere a criminalului, acestea aflându-se, până la acel moment, în depozitul inspectoratului.

Practic, la data de 02.06.2019, Serviciul de Investigații Criminale avea în dotare 10 veste antiglonț, dintre care două erau repartizate la Compartimentul urmăriri.

Cu toate că, la momentul debutului misiunii, vestele antiglonț nu erau utilizate de alți colegi, fiind disponibile, cei doi agenți de poliție care s-au deplasat în localitatea Recaș nu le-au preluat pentru a le avea asupra lor și a le utiliza.

Totodată, din verificările efectuate a rezultat faptul că Serviciului de Investigații Criminale Timiș i-au fost repartizate, până la 02.06.2019, 15 maiouri antiglonț și antiînjunghiere.

Anterior tragicului eveniment, agentul care a plecat în misiune înarmat avea în dotare un astfel de maiou, dar nu l-a luat când a plecat la acțiune.

Pe de altă parte, începând cu data de 06.08.2018, la nivelul Poliției Orașului Recaș au fost repartizate 2 maiouri antiglonț și antiînjunghiere. Unul dintre acestea a fost ridicat de un agent din cadrul formațiunii rutiere, iar cel de-al 2-lea, alocat formațiunii de ordine publică, nu a fost preluat din depozit.

Nu în ultimul rând, menționăm faptul că, în urma verificărilor efectuate la IPJ Timiș, care au vizat, pe lângă misiunea din data de 02 iunie 2019, și alte aspecte, au mai fost constatate deficiențe, inclusiv pe linia exercitării actului managerial.

Deși nu sunt în legătură de cauzalitate directă cu tragicul eveniment, acestea denotă o lipsă de implicare în coordonarea efectivelor din subordine (ex. aspecte care țin de planificarea muncii, documente strategice întocmite formal etc.)

Constatări punctuale ale comisiei care a efectuat verificările

         1. La nivelul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Timiș

Cu ocazia efectuării acțiunii, șeful Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș,  deși a fost informat telefonic despre existența informației și inițierea acțiunii operative de către subalternii săi, a preluat inițiativa în mod exclusiv și a comunicat cu structurile din cadrul inspectoratului, fără a-i comunica direct șefului de inspectorat și fără a-i solicita sprijin în relaționarea cu unitățile subordonate acestuia, prin actul de comandă.

Astfel, informarea s-a realizat impropriu, prin postarea unui mesaj prin rețeaua Whatsapp, iar demararea acțiunii s-a efectuat fără a exista un feed-back din partea conducerii inspectoratului, care ar fi avut posibilitatea să dispună măsuri corelative, de natură a preîntâmpina apariția unor astfel de tragedii (ex: angrenarea luptătorilor S.A.S. sau a altor forțe).

Pentru avansarea acestei concluzii, în sensul că postarea unui mesaj pe reteaua whatsapp, de către șeful Serviciului Investigații Criminale, nu reprezintă un mod eficient și operativ de raportare/informare, comisia a avut în vedere împrejurarea că este posibil ca persoanele interesate/destinatare să nu vizualizeze informațiile în timp real.

Mai mult, deși a fost informat despre acțiunea ce urma a fi efectuată pentru prinderea persoanei urmărite, șeful Serviciului Investigații Criminale nu s-a implicat în efectuarea unor activități premergătoare declanșării acesteia, precum instruirea forțelor participante, sau verificarea dotării corespunzătoare a acestora și nici nu a desemnat un alt ofițer în acest sens.

Ca atare, în lipsa unui astfel de control din partea acestuia sau a altei persoane desemnate, a fost posibil ca unul dintre polițiștii participanți la acțiune să acționeze fără armamentul din dotare.

În sarcina șefului Serviciului Investigații Criminale  poate fi reținută și o documentare superficială asupra periculozității persoanei urmărite, împrejurare ce rezultă din efectuarea unor activități în dosarul de urmărire, ulterior evenimentului.

De asemenea, anterior acțiunii, nu a fost întocmit un plan în acest sens, acesta fiind redactat, în fapt, ulterior activității (la data de 04.06.2019) și asumat prin semnătura de șeful Serviciului Investigații Criminale, pentru a conferi un caracter de legalitate intervenției din ziua de 02.06.2019.

Documentul a fost prezentat spre aprobare la data de 04.06.2019 adjunctului șefului inspectoratului pe linie de ordine publică, fiind datat și înregistrat cu data de 02.06.2019.

În context, comisia de verificare evidențiază atitudinea polițiștilor implicați în derularea misiunii, care, chiar și în lipsa elementelor de dotare, au acționat susținut pentru urmărirea și prinderea persoanei în cauză, unul dintre ei fiind chiar rănit la picior.

2. La nivelul inspectorului șef al I.P.J. Timiș

Deși a luat cunoștință informal despre debutul acțiunii, prin mesajul postat șeful Serviciului Investigații Criminale și a observat că acesta din urmă angrena și alte structuri din cadrul inspectoratului, nu s-a implicat în actul de relaționare cu unitățile subordonate, până la momentul în care a aflat de producerea tragediei.

Referitor la repartizarea vestelor antiglonț și antiînjunghiere, a stabilit această activitate în sarcina șefului Serviciului de Logistică, însă nu a urmărit ulterior  distribuirea efectivă a acestora la structurile subordonate.

3. Constatări care îl privesc pe adjunctul șefului I.P.J. Timiș

A aprobat, ulterior desfășurării acțiunii din data de 02.06.2019, Planul întocmit la data de 04.06.2019 de către șeful Serviciului Investigații Criminale, pentru a conferi un caracter de legalitate intervenției în care și-a pierdut viața un polițist.

4. Aspecte rezultate din analiza dosarului persoanei urmărite, instrumentat de către un agent din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri:

Având în vedere mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de instanța de judecată, la nivelul acestui serviciu a fost constituit dosarul persoanei urmărite Lepa Ionel Marcel, și repartizat unui agent din cadrul Compartimentului Urmăriri.

Polițistul a întocmit documentația inițială conform prevederilor legale în vigoare, sprijinit de verificările efectuate de lucrătorii Poliției Municipiului Lugoj, întrucât persoana urmărită avea domiciliul pe raza acestei localități.

Din analiza dosarului a rezultat că, deși a avut date și informații care puteau fi valorificate, acesta nu a procedat în consecință.

Totodată, s-a constatat că, la dosarul persoanei urmărite, de la data înregistrării acestuia și până la data producerii evenimentului, nu se regăsește fișa de cazier a numitului Lepa Ionel Marcel, aceasta fiind emisă și anexată post-eveniment, la data de 03.06.2019.

De asemenea, la dosar nu exista nicio informație cu privire la faptul că urmăritul ar fi fost în posesia unei arme de foc.

5. Constatări care îl vizează pe șefului Poliției Orașului Recaș

Deși anterior incidentului din data de 02.06.2019 deținea date cu privire la posibila implicare a utilizatorului autoturismului cu număr de Vrancea, în comiterea de fapte ilicite pe raza orașului Recaș, acesta nu a efectuat demersuri suficiente în vederea documentării activității infracționale a celui în cauză, a identificării lui, astfel încât, la momentul intervenției, aceasta să se fi realizat cu asigurarea tuturor măsurilor polițienești necesare.

De menționat faptul că, anterior, Lepa s-a sustras unei eventuale legitimări, dând naștere prezumției rezonabile că este predispus la comiterea de fapte antisociale.

Practic, în data de 25.05.2019, în jurul orei 08:30 – 09:00, șeful Poliției Orașului Recaș, alături de un agent din subordine, în timp ce se deplasau pe raza localității, a observat, pe sensul opus, autoturismul cu număr de Vrancea, despre care cunoșteau faptul că aparține unui posibil autor de infracțiuni.

Polițiștii au întors autospeciala inscripționată, fără a pune în funcțiune semnalele sonore și acustice, încercând să se apropie de autoturismul în cauză, pentru a-l opri, dar conducătorul auto a accelerat și a reușit astfel să se îndepărteze.

Urmărirea s-a realizat pe o distanță de aproximativ de 4-5 km, până în apropierea localității Izvin, operațiunea finalizându-se fără oprirea autoturismului urmărit.

Așadar, că existau suficiente indicii cu privire la modul de acțiune a lui Lepa, însă ele nu au fost valorificate corespunzător.

6.  La nivelul șefului Serviciului de Logistică din cadrul IPJ Timiș

Acesta nu a inițiat măsurile necesare pentru predarea efectivă a tuturor echipamentelor de protecție individuală și nici nu a informat conducerea inspectoratului cu privire la acest aspect.

Etichete:
Percheziții în Timiş, Arad şi Caraş-Severin într-un dosar de spălare de bani
Actualitate luni, 18 noiembrie 2024, 09:57

Percheziții în Timiş, Arad şi Caraş-Severin într-un dosar de spălare de bani

Percheziții în Timiş, Arad şi Caraş-Severin într-un dosar de spălare de bani. 17 persoane sunt audiate. Luni, 18 noiembrie, polițiștii...

Percheziții în Timiş, Arad şi Caraş-Severin într-un dosar de spălare de bani
Temperaturi apropiate de normalul perioadei în următoarele săptămâni
Actualitate luni, 18 noiembrie 2024, 09:17

Temperaturi apropiate de normalul perioadei în următoarele săptămâni

Temperaturi apropiate de normalul perioadei în următoarele săptămâni, uşor mai coborâte în unele perioade în partea de vest a ţării....

Temperaturi apropiate de normalul perioadei în următoarele săptămâni
AFM dă startul programului Rabla pentru Tractoare
Actualitate luni, 18 noiembrie 2024, 07:38

AFM dă startul programului Rabla pentru Tractoare

Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere în vederea validării dealerilor, în cadrul Programului de stimulare a...

AFM dă startul programului Rabla pentru Tractoare
Schimbări în traficul din Reșița
Actualitate luni, 18 noiembrie 2024, 06:46

Schimbări în traficul din Reșița

Primăria Municipiului Reșița a anunțat schimbarea priorității la ieșirea de sub pasajul superior Intim. Autovehiculele care vin dinspre Muzeul...

Schimbări în traficul din Reșița
Actualitate duminică, 17 noiembrie 2024, 14:03

Un accident rutier cu victime a avut loc în municipiul Lugoj

Un accident rutier cu victime a avut loc în municipiul Lugoj. Patru persoane au fost transportate la spital. Un bărbat în vârstă de 79 de ani a...

Un accident rutier cu victime a avut loc în municipiul Lugoj
Actualitate duminică, 17 noiembrie 2024, 13:27

Puncte de colectare a deșeurilor voluminoase sunt deschise în toate cartierele Timișoarei până la finalul anului

Puncte de colectare a deșeurilor voluminoase sunt deschise în toate cartierele Timișoarei până la finalul anului. O campanie gratuită de...

Puncte de colectare a deșeurilor voluminoase sunt deschise în toate cartierele Timișoarei până la finalul anului
Actualitate duminică, 17 noiembrie 2024, 12:56

O femeie din Caransebeș a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de tren

O femeie din Caransebeș a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de tren. Accidentul a avut loc duminică, 17 noiembrie. O...

O femeie din Caransebeș a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de tren
Actualitate duminică, 17 noiembrie 2024, 12:13

Biserica din Cireşa, sfinţită de Preasfințitul Părinte Lucian – Episcopul Caransebeşului

În duminica a 26-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de preotul și credincioșii Parohiei...

Biserica din Cireşa, sfinţită de Preasfințitul Părinte Lucian – Episcopul Caransebeşului