Şedinţă de Consiliu Local la Timişoara
Articol editat de Mirabela Afronie, 19 mai 2014, 12:40
Consilierii locali din Timişoara se întrunesc mâine în şedinţă ordinară. Pe agenda de lucru se află peste 80 de proiecte. Printre acestea se numără şi concesionarea mai multor străzi din municipiu către Societatea Drumuri Municipale în vederea amenajării de locuri de parcare. Reprezentanţii administraţiei locale dau asigurări că, după concesionare, pe aceste străzi nu se va aplica sistemul TimPark. Se va discuta şi despre acordarea de burse şcolare pentru elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Timişoara, dar şi despre lucrările de modernizare ce vor fi efectuate la Colegiul Naţional C.D. Loga, Liceul Teoretic J.L. Calderon şi Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013. Şedinţa va începe de la ora 15.
(Mirabela Afronie)
Sursa foto:www.opiniatimisoarei.ro