Seara de 8 martie a fost una incendiară în Caraş-Severin
(Sebastian Dragomir)
Articol editat de Sebastian Dragomir, 9 martie 2016, 10:52 / actualizat: 9 martie 2016, 12:02
„Incendiu a fost anunţat la ora 19:49. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de faptul că autospecialele au avut acces doar până la o distanţă de aproximativ 600 m faţă de sălaş. Astfel, pentru stingerea incendiului s-a acţionat cu o motopompă portabilă, utilizându-se apa dintr-o fântână aflată la aproximativ 100 m distanţă. În urma acestei intervenţii au fost salvate o anexă şi animalele, precum şi cinci clăi de fân”.
Un alt incendiu a fost semnalat, aseară, după ora 21.00, la un gater din satul Măru. Ajunşi la faţa locului, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta violent la nivelul mansardei clădirii, la o hală şi la un atelier. Pentru stingerea incendiului au acţionat, timp de 4 ore, trei echipaje ale pompierilor militari, un echipaj al serviciului voluntar din Oţelu Roşu şi un echipaj al serviciului voluntar din Zăvoi. În urma intervenţiei au fost salvate bunuri în valoare de 70.000 de lei. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un burlan de fum amplasat necorespunzător şi neprotejat termic.
(Sebastian Dragomir)