Se oprește apa pe două străzi în municipiul Reșița
La solicitarea SC HIDROCONSTRUCȚIA SA se va opri furnizarea apei potabile în vederea devierii unei conducte de apă mâine, între orele 09 – 18.
Articol editat de Radio Resita, 5 iulie 2017, 08:08 / actualizat: 5 iulie 2017, 11:18
Vor fi afectați consumatorii de pe Aleea Zadei și Aleea Pinilor.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menționată. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri potabile până la limpezirea ei completă.
Dacă situația persistă utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraș SA la telefon 0255/215643.