Ascultă Radio România Reșița Live

Se deschid bisericile! Patriarhia Română a transmis o serie de recomandări pentru evitarea răspândirii coronavirusului

Patriarhia Română a transmis bisericilor o serie de îndrumări, precum păstrarea distanței de doi metri între participanți și limitarea numărului acestora la slujbele oficiate în interior.

Se deschid bisericile! Patriarhia Română a transmis o serie de recomandări pentru evitarea răspândirii coronavirusului

Articol editat de Mirabela Afronie, 18 iunie 2020, 08:04

Este obligatorie purtarea măștilor de către preoți și credincioși la spovedanie și de toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cânta la strană.

Cancelaria Sfântului Sinod recomandă ca spovedania să se facă după o programare, pentru a se evita aglomerația, iar pardoseala, stranele și obiectele liturgice trebuie curățate înainte și după terminarea slujbelor.

1. Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în așa fel încât între credincioși să fie o distanță de 2 m în orice direcție (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spațiul interior disponibil, ceilalți credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii).

2. Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanța între ei va fi de 1,5 m în orice direcție.

3. În interiorul bisericii, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

4. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

5. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfășoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

6. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

7. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

8. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.

9. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul.

10. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

11. La intrarea şi ieșirea din biserică să nu fie necesară atingerea/prinderea uşii cu mâna. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.

12. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.

13. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

14. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.

15. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

16. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței fizice de 2 m.

17. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.

18. Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi.

Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

Etichete:
Primăria Reșița scoate la licitație terenul și construcția de lângă Gara de Nord
Actualitate vineri, 28 februarie 2025, 10:59

Primăria Reșița scoate la licitație terenul și construcția de lângă Gara de Nord

Primăria Reșița va scoate la licitație terenul și construcția situată în spatele Gării de Nord, aflate acum în proprietatea...

Primăria Reșița scoate la licitație terenul și construcția de lângă Gara de Nord
Accident rutier în Lipova: șeful Poliției, transportat la spital
Actualitate vineri, 28 februarie 2025, 10:46

Accident rutier în Lipova: șeful Poliției, transportat la spital

Accident rutier în Lipova, la intersecția Str. Valea Mare și D.N. 7. Șeful Poliției orașului Lipova, implicat în coliziune, a fost resuscitat...

Accident rutier în Lipova: șeful Poliției, transportat la spital
O nouă șansă pentru modernizarea căii ferate Reșița Nord-Timișoara Nord
Actualitate vineri, 28 februarie 2025, 06:22

O nouă șansă pentru modernizarea căii ferate Reșița Nord-Timișoara Nord

Proiectul de modernizare a căii ferate Reșița Nord – Timișoara Nord a fost divizat în două segmente. Primul segment de cale ferată, Voiteni...

O nouă șansă pentru modernizarea căii ferate Reșița Nord-Timișoara Nord
Lansarea cărții „Morile de la Rudăria”: povestea unui sit unic în România cu 25 de mori de apă
Actualitate vineri, 28 februarie 2025, 06:20

Lansarea cărții „Morile de la Rudăria”: povestea unui sit unic în România cu 25 de mori de apă

Lansarea cărții „Morile de la Rudăria. Patrimoniul mulinologic al comunei Eftimie Murgu” va avea loc pe 28 februarie 2025, de la ora 14.00,...

Lansarea cărții „Morile de la Rudăria”: povestea unui sit unic în România cu 25 de mori de apă
Actualitate joi, 27 februarie 2025, 22:35

UPDATE Minora de 4 ani şi bunica acesteia, găsite de poliţişti în municipiul Hunedoara

UPDATE: Fetița de 4 ani și 7 luni și bunica ei, de 49 de ani, ambele din municipiul Hunedoara, au fost găsite joi seara, în localitatea de...

UPDATE Minora de 4 ani şi bunica acesteia, găsite de poliţişti în municipiul Hunedoara
Actualitate joi, 27 februarie 2025, 20:52

Seri cu fotbal în Valea Domanului! Se va juca în nocturnă pe stadionul „Mircea Chivu”

Atmosfera din Valea Domanului va deveni și mai frumoasă, odată cu instalarea unei nocturne la stadionul Mircea Chivu! Aceasta va fi la dispoziția...

Seri cu fotbal în Valea Domanului! Se va juca în nocturnă pe stadionul „Mircea Chivu”
Actualitate joi, 27 februarie 2025, 19:12

Percheziții în vestul ţării într-un dosar de evaziune fiscală de peste 2 milioane de lei

Percheziții în vestul ţării într-un dosar de evaziune fiscală de peste 2 milioane de lei. Două persoane suspecte au fost conduse la audieri...

Percheziții în vestul ţării într-un dosar de evaziune fiscală de peste 2 milioane de lei
Actualitate joi, 27 februarie 2025, 18:07

Consiliul Județean Arad a predat 24 de microbuze electrice Primăriilor pentru transportul elevilor

Consiliul Județean Arad a predat, joi, 24 de microbuze electrice școlare unor primării din județ, acestea fiind achiziționate printr-o...

Consiliul Județean Arad a predat 24 de microbuze electrice Primăriilor pentru transportul elevilor