Şcolile din Caraş-Severin în care sunt organizate secţiile de votare, vor fi închise în perioada 25-29 septembrie
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 23 septembrie, Hotărârea numărul 46 privind suspendarea activităților didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale din anul 2020.
Articol editat de Casandra Silitra, 23 septembrie 2020, 21:43 / actualizat: 24 septembrie 2020, 8:06
Astfel, CNSU a decis ca activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, să se suspende începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.
Activitățile didactice pentru aceste unități școlare vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.
Vezi AICI unităţile de învăţământ care se vor închide.