Şcoala altfel… ecologică
Articol editat de Alin Datcu, 18 aprilie 2018, 21:41
Cursul a vizat pregătirea elevilor și profesorilor de la cele două licee în vederea implicării pe parcursul anului 2018 în proiecte de protecția mediului derulate de către GEC Nera.
Înmânarea certificatelor precum şi acordarea unor premii celor 28 de participanţi la curs s-a făcut într-un cadru festiv la sediul Liceului CLISURA DUNĂRII din Moldova Nouă, evenimentul fiind înclus în săptămâna ŞCOALA ALTFEL 2018 realizată în cadrul acestui liceu.
“Astfel de cursuri sunt activități de educație ecologică care îi ajută pe elevi să aibă în permanență o atitudine prietenoasă față de natură” a spus profesoara Corina Conţescu coordonatorul echipei de voluntari de la Liceul Tehnologic CLISURA DUNĂRII din Moldova Nouă, iar profesorul Dumitru Boboescu, coordonatorul echipei de voluntari de la Liceului MATHIAS HAMMER din Anina, a accentuat ideia că “apărarea naturii trebuie să fie un reflex permanent al tinerilor pentru că, dacă vorbim de protecția mediului, aceasta este vârsta la care se formează astfel de reflexe”