Schimbare de subprefect în Caraş-Severin
Articol editat de Sebastian Dragomir, 13 martie 2014, 17:40 / actualizat: 13 martie 2014, 18:48
Numele noului subprefect al judeţului Caraş-Severin a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Informaţiile furnizate de surse din interiorul Partidului Social Democrat au fost astfel confirmate. Adjunct al prefectului Silviu Hurduzeu este Nicolae Ciobanu, cel care a deţinut în ultimul an funcţia de director al Inspectoratului Teritorial de Muncă. Tot astăzi a apărut ordinul de eliberare din funcţia de subprefect al judeţului Caraş-Severin a lui Anton Paulescu.
(Sebastian Dragomir)