Şantaj cu poze indecente, după o idilă începută pe internet

Articol editat de Mirabela Afronie, 2 august 2015, 21:00
O tânără, de 21 de ani, din municipiul Arad a anunţat poliţia cu privire la faptul că un bărbat, pe care l-a cunoscut prin intermediul unei reţele de socializare, i-a solicitat 20.000 de dolari, în schimbul nepublicării unor fotografii compromiţătoare cu aceasta.
Oamenii legii au organizat un flagrant, bărbatul fiind prins în Oradea în momentul în care a primit de la tânără 1.000 de lei, bani reprezentând o altă tranşă din cei 20.000 de dolari pe care acesta i-ar fi solicitat. Poliţiştii spun că suspectul a primit deja de la victimă, în ultimele luni, bunuri cât şi suma de 2.000 de lei, în mai multe tranşe.
Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru şantaj. (Alina Bradaci)
Foto:adevarul.ro