Să ajutăm familia să se reîntregească! Românca rănită în atentatul de la Nisa este din Reşiţa!

Articol editat de Mirabela Afronie, 18 iulie 2016, 09:41 / actualizat: 18 iulie 2016, 10:59
Românca dispărută la Nisa, după atacul terorist din 14 iulie este din Reşiţa. Adriana a fost găsită într-un spital din oraş, la fel şi fiul său. Potrivit medicilor, starea de sănătate a mamei este destul de gravă, dar stabilă. Prietenii şi familia au împânzit reţelele de socializare deoarece tatăl copilului este încă de negăsit. Fotografia lor a fost postată pe pagina de Facebook SOS Nice creată special pentru căutarea victimelor dispărute.
Mohamed Lahouaiej Bouhlel a semănat groază la Nisa și a transformat sărbătoarea de Ziua Națională a Franței într-o baie de sânge. 84 de oameni au murit și peste 200 au fost răniți, în urma acestui atac terorist, care a fost revendicat de Statul Islamic.