S-au certat şi … l-a denunţat

Articol editat de Alin Datcu, 9 decembrie 2013, 10:54
Postul de Poliţie Ciclova Română a fost sesizat de către un tânăr cu privire la faptul că are de predat un pistol şi un cartuş pe care tatăl său îl deţine ilegal. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că G.IOAN, în vârstă de 47 ani, a executat unele lucrări de construcţii la un imobil, unde a găsit pistolul şi cartuşul pe care le-a păstrat fără a anunţa proprietarul sau Poliţia. În urma unor certuri familiale, fiul acestuia s-a hotărât să predea pistolul şi cartuşul. Pistolul de calibru 5,5 – 6 mm aflat în stare de degradare şi cartuşul a fost predat poliţiştilor, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept a armelor şi muniţiilor.