S-a speriat calul și a fost rănit grav stăpânul
Cristina Corocan

Articol editat de Cristina Corocan, 9 decembrie 2015, 11:52
O căruță a fost implicată într-un eveniment rutier pe raza orașului Deva. Conducătorul atelajului tras de un cal a fost rănit grav, după ce a acroșat un camion aflat în staționare pe partea carosabilă. Bărbatul de 64 de ani nu a mai putut controla animalul, care s-a speriat și s-a lovit de camionul ce se afla în staționare pe strada Alexandru Vlahuță din oraș. În zonă se executau lucrări la partea carosabilă. Conducătorul atelajului a fost transportat cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva.
sursa foto: Radio Iași
Cristina Corocan