Ascultă Radio România Reșița Live

Proiectul legii învăţământului superior, adoptat de Senat – for legislativ decizional

Senatul a adoptat, luni, în calitate de Cameră legislativă decizională, cu 79 de voturi ‘pentru’ şi 28 ‘împotrivă’, proiectul de lege privind învăţământul superior.

Proiectul legii învăţământului superior, adoptat de Senat – for legislativ decizional

Articol editat de Valentina Adam, 22 mai 2023, 22:13

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat în plen că legea învăţământului superior, parte a pachetului de legi ‘România Educată’, vine în completarea legii învăţământului preuniversitar, fiind astfel asigurată o abordare ‘coerentă şi predictibilă a procesului educaţional’.

‘Prin intermediul reformelor propuse ne asigurăm că ajutăm în mod real tinerii din România să-şi urmeze visul, să-şi aleagă cariera care li se potriveşte, dar mai ales să fie cetăţeni activi ai României democratice. În cadrul acestui proiect legislativ au fost incluse programe menite să combată abandonul universitar, să ofere studenţilor care au nevoie de o a doua şansă pentru a-şi continua studiile, să se implice în decizii ca beneficiari direcţi şi parteneri valoroşi, înţelegând să aplice mai bine noţiunile de etică şi integritate academică. Totodată, ne-am asigurat că învăţământul superior românesc va avea o puternică dimensiune de internaţionalizare, element pe care îl considerăm esenţial atunci când vine vorba despre performanţă’, a precizat Deca după adoptarea proiectului.

Potrivit acesteia, un alt obiectiv important este integrarea tinerilor pe piaţa muncii.

‘Acest lucru va fi realizat şi prin introducerea învăţământului superior în regim dual şi a posibilităţii constituirii de consorţii universitare pentru învăţământ dual. Măsura este una extrem de aşteptată de mediul economic şi se bucură inclusiv de o alocare consistentă din fonduri europene. Am inclus în legea învăţământului superior, similar abordării din legea învăţământului preuniversitar, măsuri prin care sprijinim cadrele didactice’, a adăugat ministrul Educaţiei.

Ea a prezentat, totodată, câteva dintre aceste măsuri de sprijin pentru cadrele didactice.

‘Universităţile pot majora salariile de bază în funcţie de specificul activităţii desfăşurate de profesori şi de performanţă cu încadrare în bugetul aprobat. Participarea în comisii specifice derulării activităţilor din cadrul departamentului, şcolii doctorale, facultăţii sau universităţii va fi inclusă în norma didactică. Cadrele didactice şi de cercetare care se pensionează pot primi, în plus, din bugetul Ministerului Educaţiei, două salarii raportate la ultimul salariu de bază. Comisiile consultative ale Ministerului Educaţiei pot avea în componenţa lor şi câte un membru al federaţiei sindicale reprezentative din învăţământul superior de stat cu cei mai mulţi membri, iar angajaţii operatorilor economici care sunt implicaţi în programele de învăţământ superior dual sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit’, a punctat Deca.

Proiectul de lege include, de asemenea, măsuri mai stricte în vederea întăririi eticii în mediul academic, acestea fiind bazate pe două componente importante.

Este vorba, a continuat ea, pe de o parte, de existenţa unui sistem clar şi transparent de sancţiuni pentru orice abateri de la prevederile legale pentru toţi cei implicaţi în procesul educaţional, inclusiv palierul decizional şi, pe de altă parte, de publicarea pe o platformă naţională a tuturor tezelor de doctorat pentru 90 de zile înaintea susţinerilor, cu respectarea dreptului de autor.

‘Orice persoană va putea formula observaţii cu privire la potenţiala existenţă a unor abateri de la standardele legii, înainte ca teza să fie susţinută, prevenind astfel orice suspiciune cu privire la originalitatea sa după acordarea titlului’, a subliniat ministrul Deca.

Senatorul PSD Florian Bodog s-a pronunţat în favoarea legilor educaţiei, adăugând că grupul său parlamentar va urmări cum vor fi aplicate aceste acte normative, iar în situaţia în care se va constata ‘că există probleme de aplicare, acestea vor fi corectate’.

Senatorul USR Ştefan Pălărie a afirmat, la motivarea votului, că legile educaţiei ‘nu sunt decât un balast, uneori cu ţintă bine potrivită şi cu dedicaţie’, legi care ‘au fost predate de facto rectorilor pentru a-şi întemeia dinastii şi fabrici de diplome’.

‘Am asistat live cu toţi actorii pe scenă la o piesă de teatru în care universităţile au fost de facto predate rectorilor pentru a-şi întemeia dinastii şi fabrici de diplome. A văzut toată lumea cum aţi negociat politic, colegii de la PSD cu cei de la PNL, ca în loc de universităţi de elită mondială şi europeană, să avem cooperative universitare de producţie numai bune să mai ascundă câte un plagiat. (…) Mi-e ciudă că vi se pare în continuare normal ca rectorii din propriile partide să-şi facă propriile legi, să fie şi la centrare şi la primire, ca şi când nu ar fi fost până acum suficiente conflictele de interese. Prin votul dumneavoastră sunteţi complici la această perpetuare a conflictului de interese şi îşi deservesc şefii de la partide cu diplome primite onorific, sigur, unii care îşi opresc în instanţă verificările şi sesizările pe plagiat’, a susţinut Pălărie.

El a criticat, totodată, amendamentul, eliminat la Comisia pentru învăţământ din Senat, care prevedea că ‘instituţiile de învăţământ superior pot prelua singure sau prin asociere, după caz, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, spitale, farmacii, unităţi medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice cu aprobarea Senatului universitar, conform prevederilor legale; instituţiile de învăţământ superior de stat pot prelua în condiţiile alineatului 2 doar entităţi de stat’.

‘Aţi vrut chiar să transformaţi universităţi în corporaţii pe bani publici, pe scurt, să le privatizaţi’, a spus Pălărie.

Liderul grupului AUR, senatorul Claudiu Târziu, a criticat, la rândul său aceste legi, despre care a afirmat că sunt ‘împotriva educaţiei, împotriva copiilor şi împotriva dascălilor’ şi că dezbaterea acestora în comisie a fost un ‘simulacru’.

‘Aceste legi sunt împotriva educaţiei, împotriva copiilor şi împotriva dascălilor. Dezbaterea din comisie a fost un simulacru, ca şi la Cameră. Deşi aici a durat mai puţin, aţi fost mult mai eficienţi în a expedia această prefăcătorie de dezbatere. În plen, ne-aţi dat senzaţia că ne ascultaţi amendamentele şi aţi votat exact cum veniserăţi de acasă hotărâţi să votaţi, împotriva oricărei raţiuni, împotriva oricărui bine care viza noile generaţii. Dumneavoastră veţi deconta lucrul ăsta (…). Cererile raţionale de retrimitere a acestor proiecte de legi la comisie pentru dezbaterea lor reală şi pentru amendarea lor aşa cum s-ar fi cuvenit au fost respinse în mod nejustificat şi jenant’, a transmis Târziu.

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 20:29

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei

Timișoara marchează trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei printr-o serie de evenimente desfășurate între 20 și 24...

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Masă gratuită pentru elevii din Reșița
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 18:51

Masă gratuită pentru elevii din Reșița

Elevii de gimnaziu cazați în internatele școlare din Reșița vor beneficia de masă gratuită la cantinele școlare din oraș. Consiliul Local a...

Masă gratuită pentru elevii din Reșița
Platforma SIUI va intra din nou în mentenanţă. CNAS solicită furnizorilor să asigure continuitatea serviciilor
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 17:47

Platforma SIUI va intra din nou în mentenanţă. CNAS solicită furnizorilor să asigure continuitatea serviciilor

Medicii din România au participat, joi ,la o nouă ședință online cu reprezentanții Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În cadrul...

Platforma SIUI va intra din nou în mentenanţă. CNAS solicită furnizorilor să asigure continuitatea serviciilor
[EXCLUSIV] Rectorul Octavian Creţu:”Susţinem construirea unui spital de oncologie la Reşiţa. Două etaje din noua clădire vor fi dedicate mediului academic”
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 16:43

[EXCLUSIV] Rectorul Octavian Creţu:”Susţinem construirea unui spital de oncologie la Reşiţa. Două etaje din noua clădire vor fi dedicate mediului academic”

Universitatea de Medicină Victor Babeş din Timişoara susţine Asociaţia OncoHelp pentru a deschide la Reşiţa o clinică de oncologie. Două...

[EXCLUSIV] Rectorul Octavian Creţu:”Susţinem construirea unui spital de oncologie la Reşiţa. Două etaje din noua clădire vor fi dedicate mediului academic”
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 12:18

Peste 4300 de cărășeni primesc în aceste zile indemnizații sociale pentru luna ianuarie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Caraș-Severin a început procesul de plată a indemnizațiilor sociale aferente...

Peste 4300 de cărășeni primesc în aceste zile indemnizații sociale pentru luna ianuarie
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 10:17

Reșițenii cu ajutoare sociale, mobilizați de Primărie la curățenia orașului

Reșițenii cu ajutoare sociale au fost mobilizați de Primărie la curățenia orașului. Începând cu 1 februarie 2025, administrația...

Reșițenii cu ajutoare sociale, mobilizați de Primărie la curățenia orașului
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 09:54

Târgul de Turism al României 2025 – Banatul Montan, promotor al tradițiilor

Târgul de Turism al României îşi deschide porțile la Romexpo București, în perioada 20-23 februarie 2025. Județul Caraș-Severin va avea o...

Târgul de Turism al României 2025 – Banatul Montan, promotor al tradițiilor
Actualitate miercuri, 19 februarie 2025, 22:13

Centrul de Transfuzii organizează o colectă mobilă de sânge la Spitalul Municipal din Caransebeş

Centrul de Transfuzii Sanguine Caraș-Severin invită caransebeșenii să participe la prima colectă mobilă de sânge din acest an, care va avea...

Centrul de Transfuzii organizează o colectă mobilă de sânge la Spitalul Municipal din Caransebeş