Profesorii din Timiş au luat măsuri ca să nu mai fie acuzaţi că strâng bani ilegal de la părinţi
Articol editat de Mirabela Afronie, 13 februarie 2014, 14:51
Peste 1.000 de profesori din Timiş refuză să mai ceară bani părinţilor pentru materiale didactice. Acesta este rezultatul unui referendum organizat la nivelul judeţului de sindicatul Spiru Haret. Potrivit liderului organizaţiei, Virgil Popescu, profesorii nu vor mai cere bani părinţilor pentru materialele necesare la clasă, aceştia din urmă putând însă să cumpere din propria iniţiativă. De asemenea, fiecare diriginte îi va înmâna directorului şcolii un referat cu necesităţile clasei, urmând ca de acestea să se ocupe autorităţile locale.