Primul forum local din Caransebeș
Articol editat de Mirabela Afronie, 9 ianuarie 2015, 16:26
Consiliul Local al municipiului Caransebeş s-a întrunit în şedinţă extraordinară, prima din acest an. Aleşii urbei de pe Timiş şi Sebeş au aprobat proiectul de hotărâre privind acoperirea deficitului înregistrat la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, la sfârşitul exerciţiului bugetar al anului 2014, din excedentul bugetar rezultat din anii anteriori.
Pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul de hotărâre privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, de stat şi particular, pentru anul 2015-2016, în municipiul Caransebeş.
S-a decis, de asemenea şi numirea în funcţie de vicepreşedinte al Clubului Sportiv Volei Club Banatul, a domnului Stanciu Emil. Postul de vicepreşedinte al clubului fiind vacant, după ce Cornel Viziru s-a retras din funcţie, pe motive de sănătate.
(Lavinia Călina)