Primăria Timişoara începe lupta împotriva ţânţarilor
Articol editat de Mirabela Afronie, 26 iulie 2014, 18:28
O nouă acţiune de dezinsecţie începe miercuri, la Timişoara. De această dată nu se va acţiona la sol, ci se va interveni prin mijloace aeriene.
Autorităţile locale dau asigurări că substanţele folosite pentru combaterea muştelor şi a ţânţarilor sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi nu pun în pericol populaţia şi animalele.
Crescătorii de albine sunt totuşi atenţionaţi să limiteze zborul acestora, pentru că în condiţii de soare puternic pot fi afectate. Reprezentanţii primăriei Timişoara solicită asociaţiilor de locatari şi persoanelor fizice să intervină, în paralel, în subsoluri, anexe, pe casa scărilor sau pe acoperişuri.