Prima ambulanţă SMURD de terapie intensivă, de tip C este funcţională începând de astăzi!
Începând de astăzi, prin efortul conjugat al inspectoratului ISU Semenic și al UPU-SMURD Reșița, a fost operaționalizată prima ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă de tip C din județul nostru, autospecială care va funcționa cu medici cu specialitatea în medicina de urgenţă, asistenţi medicali și paramedici ISU.
Articol editat de Daiana Rosca, 17 aprilie 2019, 15:53

Această ambulanță este în dotarea inspectoratului nostru din anul 2012, dar neputând fi încadrată cu personal de specialitate, a fost reclasificată și a funcționat ca ambulanţă de prim ajutor calificat de tip B, fiind încadrată doar cu paramedici din rândul pompierilor militari.
În această dimineaţă, în jurul orei 10:15, echipajul de terapie intensivă mobilă, în formulă completă, a și avut prima intervenție reușită.
Sursă foto: ISU Semenic