Potențialul turistic al zonei Poiana Mărului va fi mai bine pus în valoare!
Drumul Județean 683 a primit, în sfârșit, finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 24 iulie 2024, 14:33
Consilierii județeni din Caraș-Severin au aprobat în regim de urgență, în ședința din această săptămână, un proiect de modernizare a drumului care face legătura între Zăvoi și Poiana Mărului. Pentru modernizarea celor 27 de km de carosabil, la care se adaugă 6 poduri și zeci de podețe, se estimează costuri de 64 de milioane de lei, din care 62 sunt asigurate de la bugetul de stat.
Președintele CJ, Romeo Dunca speră ca în scurt timp, lucrările să fie scoase la licitație.
Tot prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” se vor moderniza alte două drumuri județene, a declarat Romeo Dunca. Este vorba despre 573 A și 571 J, care fac legătura între Berliște și Iam, respectiv între Ciclova Română și Potoc. Câștigătorii licitațiilor vor fi cunoscuți săptămâna viitoare.
Dacă nu vor fi probleme, se poate spune că pe final de mandat, consilierii județeni și-au atins obiectivul, iar următorul Consiliu trebuie să urmărească implementarea celor trei proiecte Anghel Saligny.