Percheziţii domiciliare la persoane bănuite de furt
Articol editat de Daiana Rosca, 19 iunie 2014, 07:54 / actualizat: 19 iunie 2014, 9:18
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează la această oră trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Timiş, la persoane bănuite de comiterea a două furturi de motociclete. Prejudiciul este estimat la 25.000 de lei. Totodată, poliţiştii vor pune în aplicare trei mandate de aducere pe numele persoanelor în cauză. Bărbaţii, cu vârste între 31 şi 35 de ani, sunt bănuiţi că în noaptea de 07 spre 08 iunie ar fi sustras două motociclete, care se aflau parcate pe o stradă din municipiul Timişoara. Vom reveni cu amănunte.
(Daiana Roşca)