Parteneriatul – soluţie în situaţie de criză
Articol editat de Mirabela Afronie, 30 iulie 2013, 05:24 / actualizat: 30 iulie 2013, 6:57
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de beneficiar al Proiectului „Dezvoltarea spiritului antreprenorial şi creşterea competitivităţii în afaceri”, organizează vineri, 6 august, de la ora 10.00, în Sala Bega a Centrului Regional de Afaceri, seminarul cu tema „Parteneriatul – soluţie în situaţie de criză!”. În cadrul evenimentului, vor fi dezbătute subiecte cu privire la încheierea de parteneriate publice şi private ca soluţii ale antreprenorilor în situaţii de criză. La eveniment sunt aşteptate toate firmele din Regiunea de Vest. Participarea este gratuită.