Până la sfârşitul lunii noiembrie, medicii veterinari concesionari din Caraş-Severin vor finaliza inspecţia bovinelor, ovinelor, caprinelor şi...
Doar unul dintre cele două autobuze electrice ce vor fi testate, la Timişoara, va fi pus în circulaţie. Este vorba despre un mijloc de...
CFR călători anunţă modificările care se produc odată cu trecerea la ora de iarnă. Potrivit unui comunicat de presă transmis de ...
Debranşările de la sistemul centralizat de termoficare ar putea fi interzise, la Arad. Un proiect al Primăriei arată că imobilele racordate la...
Primele consultaţii gratuite efectuate în mod voluntar de către Studenţii Universităţii "Vasile Goldiş" din Arad, în cadrul celei de-a...
Primăria Timişoara a încasat peste 35.000 de euro de când a fost introdus divorţul pe cale administrativă, în 2011. Taxa de desfacere a...
Încep şi la Reşiţa protestele împotriva exploatării zăcămintelor de aur de la Roşia Montană. Asociaţiile „Prietenii munţilor“ şi...
Primăria Glimboca se numără printre puţinele administraţii locale din judeţul Caraş-Severin care nu are arierate. Primarul Petru Crîsnic a...
Conducerea administraţiei lugojene s-a declarat extrem de nemulţumită de activitatea din ultima perioadă a Poliţiei Locale şi a şefului...
Institutul Francez din Timişoara îşi deschide porţile, timp de două zile, pentru vizitatori. Astăzi şi mâine, au loc cursuri demonstrative...
Comandamentul pentru iarnă al municipiului Lugoj a fost constituit şi şi-a derulat prima şedinţă de lucru, în care au fost stabilite măsurile...
CFR Călători, secţia Caransebeş, are în vedere buna desfăşurare a traficului feroviar. În acest sens au fost efectuate lucrări de...
Data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost în...
În acest an, controalele privind exploatarea masei lemnoase din judeţul Caraş-Severin au scăzut cu 19%, dar eficienţa acestora a dus la...
12 baze de deszăpezire au fost organizate în Caraş-Severin pentru iarna 2013-2014. Şapte dintre acestea sunt pe reţeaua Sucursalei Drumuri...
Astăzi, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, Curtea de Apel Timişoara va judeca o cauză penală în care sunt implicaţi doi minori,...
Cei doi indivizi, care în cursul săptămânii trecute au tâlhărit o femeie după ce aceasta a scos o sumă de bani dintr-un bancomat, rămân în...
Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în colaborare cu prof. dr. Sorin Marius Petrescu, organizează...
Întâlnirea de lucru a consultantului de specialitate al Serviciului German pentru şcolile din străinătate la Timişoara, Birgit Soeldewagner...
Conform ultimelor date furnizate de către Salprest, societatea ce se ocupă cu ecarisajul în Lugoj, în adăpostul municipalităţii se află...