Oriunde se află o societate umană, acolo se manifestă irepresibilul spirit al spectacolului. Cafeneaua literară Radio Reșița, parte din New Wave Theatre Festival

Motto: “Fără vise lumea ar fi un fel de contabilitate cenuşie. “

Articol editat de Anca Bălălău, 18 iunie 2024, 07:15

Reșița este locul unde viața culturală se află la temperaturile verii în această perioadă. Sâmbătă, 15 iunie, a debutat New Wave Theatre și totodată în prima parte a zilei cei mai valoroși oameni de cultură ai locului au reușit să pună sub teii din curtea Centrul Universitar UBB din Reșița Ansamblul omagial „Mihai Eminescu-Luceafărul”. Momente frumoase ce simbolizează începutul unei noi istorii, inițiativă demnă de admirat și prețuit a elitei culturale din oraș și din județ.

Dar, întorcându-ne la New Wave Theatre, luni a început ușor dezamăgitor cu spectacolul 𝐃𝐎𝐍 𝐉𝐔𝐀𝐍 𝐌𝐎𝐀𝐑𝐄 𝐂𝐀 𝐓𝐎𝐓̦𝐈 𝐂𝐄𝐈𝐋𝐀𝐋𝐓̦𝐈 de Teodor Mazilu, regia Luana Hagiu, al doilea al Teatrului Aureliu Manea pe care chiar protagonițtii îl prezintă- ‘’Aceasta este o comedie în care filozofia și iubirea se împletesc și ne dezvăluie adevăratele gânduri ale lui Don Juan dar și a două Marii bine cunoscute, deci haideți să descoperim de ce moare Don Juan ca toți ceilalți!’’
Care sunt cele două MARII BINE CUNOSCUTE? Nu se merge cu blasfemia peste limite? Din dorința de a acoperi jocul mult prea civil al actorului s-a făcut blasfemie, motiv pentru care mulți spectatori au ieșit din sală și cel de-al doilea spectacol, foarte bun, a fost văduvit de prezența lor. Nu intru în amănunte, doar precizez că umanitatea are nevoie de simboluri și că marii atiști ai lumii nu au recurs la așa ceva. Teatrul este o rugăciune în numele frumosului care salvează lumea.

Cel de-al doilea spectacol 𝐍𝐎𝐕𝐄𝐂𝐄𝐍𝐓𝐎 de Alessandro Baricco, regia: Daniel Simion al
Teatrului Apropo a șters cearcănele blasfemiei, a emoționat și înălțat prin prestația unui tânăr actor dedicat, Vlad Udrescu, dublu nominalizat la Premiile UNITER. Șarmant, cuceritor și sensibil a copleșit publicul cu sensibilitate, umor și autoironie. O poveste despre identitatea neînregimentată a artistului creator, o fină și subtilă metaforă a destinului.

Este foarte important faptul că din epicentrul acestor evenimente transmite Radio România Reșița care, sprijină fiecare manifestare, fiecare zi de festival într-un mod obiectiv , realizează programe special dedicate mediatizării lor, reușind astfel ca publicul ascultător să fie informat și îndrumat către aceste destinații culturale și mai mult decât atât radioul reșițean este gazda unor evenimente din festival.

Astfel, prima manifestare găzduită de Radio România Reșița este miercuri, 19 Iunie de la ora 17:00, când va avea loc Lansarea volumelor Eugene Ionesco de către selecționerul festivalului ,Doru Mareș, într-un dialog cu criticul de teatru Victor Scoradeț.

Întâlnirea cu Doru Mareș și Victor Scoradeț cu prilejul lansării unui nou volum de scrieri Eugène Ionesco – publicat de editura Nemira, în cadrul unei noi ediții a Cafenelei literare Radio Reșița este un prilej de a înțelege mesajul literar și dramatic al Regelui Teatrului Absurd, Eugen Ionesco.
Dramaturgul de origine română s-a născut pe 26 noiembrie 1909 la Slatina din tată român, Eugen Ionescu, avocat, funcţionar public și mamă franțuzoaică, Marie-Thérèse Ipcar.
Face parte dintr-o generație strălucită a culturii românești, care cuprinde figuri prestigioase de intelectuali:Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, Mihail Sebastian și alții, tineri animați de un suflu impetuos al înnoirii morale şi culturale, al renașterii României – o Românie aflată, în urma primului Război Mondial, la ceasul miracolului istoric –, al reconstrucției ei prin cultură, printr-o puternică infuzie de spiritualitate și civilizație europeană, cu valorizarea fondului identitar românesc, printr-o nouă mentalitate în ritm cu idealurile timpului și ale unei Europe înviate din propria cenușă.
A rămas în istoria culturii universale sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze,fiind scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze -fotoliul nr. 6. Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorinţa de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale. Dealtfel, modelele literare românești ale lui Eugène Ionesco au fost Caragiale și Urmuz, de la care a preluat ilustrarea clișeelor vietii, a stereotipiilor de limbaj sau înserarea anormalului în cotidian.
Opera sa, împărțită de critici în două perioade, a ridiculizat momente banale din viețile oamenilor însă, fiecare dintre piesele sale pune accentul pe singurătate și pe o subiectivă lipsa de importanță a existenţei umane:
’’ Mediocritatea noastră este aceea care ne determină să părăsim, să renunţăm. Eu n-am putut niciodată să înțeleg diferența ce se face între comic și tragic. Comicul, fiind intuiţia absurdului, îmi pare mai disperant decât tragicul. Comicul nu oferă nici o ieşire. Spun «disperant», dar în realitate, el este dincolo sau dincoace de disperare sau de speranță. Cât despre logică, despre cauzalitate, să nu mai vorbim. Trebuie să le ignorăm cu totul. S-a sfârșit cu drama, cu tragedia. Tragicul devine comic, comicul devine tragic. Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţa ne apropie’’.
Proiecţia ionesciană este de actualitate și transfigurează în temeni dramatici eşecul omului, derapajele morale, extremismele sociale şi politice, marile rătăciri ale civilizaţiei, sfâşiate de forţe contrare, dominate de setea inexpiabilă de putere. Piesa “Rinocerii” ce apare în 1959, arată o lume însângerată de tragedii, copleşită de forţele întunericului: ascensiunea nazismului, fascismul, genocidul lui Stalin în Uniunea Sovietică, cel de-al Doilea Război Mondial, holocaustul, comunismul cu crimele în masă, cu lagărele de concentrare şi închisorile lui, gulagul, distrugerea elitelor, exterminarea omului, sârma ghimpată în jurul libertăţii, dictaturile şi sistemele totalitare etc.
Oamenii transformaţi în fiare, suferind de un rău insidios, profund, o maladie devastatoare a secolului, de o criză adâncă a identităţii umane, bolnavi de putere, însetaţi de sânge. Rinocerita, boala generată de germenii forţelor obscure care zac în fiinţa umană, nu a fost niciodată eradicată. Ea rămâne în stare latentă, gata să se reactiveze, ca un virus care doarme în adâncul celulelor și care poate, în situaţiile de vulnerabilitate, să se trezească, să infecteze şi să contamineze întregul organism al individului şi al societăţii.
Théâtre de la Huchette a devenit, grație celor două piese ale lui Ionesco, unul din punctele de atracție ale Parisului. I s-a consacrat și o carte, semnată de Gonzague Phélip, Fabulosul roman al teatrului Huchette (Gallimard, 2007).
Motivul sau motivele pentru nu s-a reîntors în țară după 1990 reprezintă un motiv de introspecție amar… Fără umor, condiţia tragică a destinului uman devine insuportabilă. Aşa a crezut întotdeauna Eugène Ionesco. Și cu acest gând a traversat aproape un secol de viață. Avea 85 de ani, când a murit, la Paris,pe 28 martie 1994, în țara pe care a iubit-o cu adevărat, deși nu fără rezerve. În schimb, cu România relația n-a fost una foarte fericită…
Eugen Ionescu a fost o conştiinţă morală a culturii şi a umanităţii secolului al XX-lea.

Doru Mareș, laureat al Galei UNITER cu Premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală „George Banu” – este o personalitate a lumii teatrale naționale și internaționale, dar și reputat scriitor.
A fost profesor, jurnalist, a condus un teatru, a publicat un volum de poezie şi acum, din postura de critic de teatru, jurizează festivaluri de profil de pretutindeni şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru cu sediul la Paris, a fost, de-a lungul timpului, membru în juriul Galei Uniter, este membru al Uniunii scriitorilor şi al UNITER.
Câteva ore pe zi le petrece traducând cărţi.
„Eu sunt produsul lui Nicolae Manolescu, el m-a ajutat. Când am intrat la facultate, eu parcursesem deja toată materia din anii universitari”, mărturiseşte criticul de teatru.
Din 2000 până în 2004 a fost director al Teatrului din Sfântu Gheorghe, iar pe vremea în care Ion Caramitru a fost ministru al Culturii, Doru Mareş a fost purtătorul său de cuvânt.
În perioada2012 – 2013 a făcut Bursa pentru traducători a Centrului Naţional al Cărţii (CNL) – Franţa.
Victor Scoradeț este un traducător din limba germană și om de teatru din România.
În timpul activității sale de redactor la Neuer Weg, a făcut cunoștință cu publicația germană de specialitate Theater heute (Teatrul azi), fapt care i-a trezit interesul pentru teatru.
În 1990, Scoradeț a trecut la revista lunară Neue Literatur, publicație editată de Uniunea Scriitorilor din România, iar după doi ani a trecut la revista culturală Contemporanul. Peste alți doi ani a devenit directorul departamentului de Programe și proiecte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), post pe care l-a deținut până în anul 2000.
A devenit consultant artistic la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și a preluat coordonarea Festivalului Internațional de Teatru organizat acolo.
În decembrie 2004 înființează Teatrul ARCA din clubul La Scena, teatru care a produs și găzduit producții independente de-a lungul anilor. În paralel, a tradus din numeroși autori germani, atât texte beletristice, cât și piese de teatru.
Așadar, bucurați-vă de teatru, bucurați-vă de momente rara-avis!