Operă, operetă şi balet în Parcul Rozelor din Timişoara
Articol editat de Mirabela Afronie, 9 august 2013, 16:53
Opera Naţională Română din Timişoara se pregăteşte pentru Festivalul de Operă şi Operetă din Parcul Rozelor. Cea de-a IX-a ediţie a festivalului în aer liber se va desfăşura pe scena Teatrului de vară din Parcul Rozelor, în perioadele 23-25 august şi 30 august – 1 septembrie.
Ediţiile precedente s-au bucurat de un real succes, fiecare spectacol fiind urmărit de mii de timişoreni. Festivalul de anul acesta începe cu musical-ul în trei acte „Scripcarul de pe acoperiş”. Evenimentul este realizat de Opera Naţională Română, sub egida Ministerului Culturii şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Casei de Cultură.