Ascultă Radio România Reșița Live

O universitate din Banat în Top 1000 al celor mai bune din lume!

Sursă: Ziua de vest

O universitate din Banat în Top 1000 al celor mai bune din lume!

Articol editat de Daiana Rosca, 7 septembrie 2017, 06:41

În Top 10 al celor mai bune universităţi din lume se află trei universităţi din Marea Britanie şi şase din SUA, însă britanicii ocupă primele două locuri, prin Oxford şi Cambridge (în urcare două poziţii, faţă de 2017). Prima universitate din afara spaţiunului anglo-american aflată în top este Institutul Federal de Tehnologie din Zurich, Elveţia. Prima universitate din Asia este Universitatea din Sigapore (locul 22), iar din Scandinavia primul este Insititutul Karolinska, universitate de medicină fondată în 1810 şi care se află pe locul 38.

În top se află şi cinci universităţi din România, cea mai bine poziţionată fiind Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, aflată în secţiunea locurilor 601-800.

În secţiunea locurilor 801-1000 se află alte patru universităţi din ţara noastră, în ordine Universitatea Bucureşti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iaşi, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, din Iași, şi Universitatea de Vest, din Timişoara.

Top 10, anul 2018:

  1. (1) University of Oxford (G-B);
  2. (4) University of Cambridge (G-B)
  3. (2) California Institute of Technology (USA)
  4. (3) Stanford University (USA)
  5. (5) Massachusetts Institute of Technology (USA)
  6. (6) Harvard University (USA)
  7. (7) Princeton University (USA)
  8. (8) Imperial College London (G-B)
  9. (10) University of Chicago (USA)
  10. (9) ETH Zurich (Sui)

Ediția cu numărul 14, cea mai cuprinzătoare a clasificării THE WUR de până acum, a evaluat peste 1500 de universități din lume. Dintre acestea, doar 1000 de universități din 77 de țări au fost incluse în clasamentul final, reprezentând 5% din cele 20.000 de instituții de învățământ superior din lume. Au fost analizate aproape 62 milioane de citări ale unui număr de 12.4 milioane de lucrări științifice de cercetare din ultimii cinci ani și răspunsurile a peste 20.000 de reprezentanți ai comunității academice internaționale din 140 de țări, cu privire la reputația academică a universităților. Datele de contact ale participanților la sondaj au fost extrase din baza de date Elsevier.

Indicatorii de performanță indică o evoluție relativ constantă a Universității comparativ cu anul precedent. UVT a înregistrat ușoare modificări la nivelul celor cinci dimensiuni analizate. Suntem pe drumul cel bun. Desigur, ne luptăm cu universități din țări unde finanțarea învățământului este la un nivel ridicat. Dacă am elimina acest dezavantaj, pozițiile universităților noastre ar fi mult mai sus în top. Ceea ce putem face noi pentru a mai acoperi din acest neajuns este să accesăm finanțări europene, pentru infrastructura de cercetare, dar și pentru plata cercetătorilor, UVT fiind un bun exemplu din acest punct de vedere”, spune rectoul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Sursă: Ziua de vest

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:00

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte

Învierea Domnului: Tradiții și obiceiuri românești cu semnificații puternice Învierea Domnului, cunoscută drept cea mai importantă...

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte
DSP Caraș-Severin asigură permanență de Paște: SAJ şi toate spitalele au liniile de gardă pregătite
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 16:55

DSP Caraș-Severin asigură permanență de Paște: SAJ şi toate spitalele au liniile de gardă pregătite

Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin asigură permanenţă pe perioada sărbătorilor, astfel încât toţi cetăţenii care se...

DSP Caraș-Severin asigură permanență de Paște: SAJ şi toate spitalele au liniile de gardă pregătite
Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 13:00

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului

Moldova Nouă modernizează centrul orașului cu 5 milioane de euro: 11 spații publice vor fi transformate prin fonduri europene. Un amplu proiect...

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 08:00

86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin

86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin. Majoritatea sunt disponibile în municipiile Reşiţa şi Caransebeş. Agenția Județeană...

86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 16:25

Fundația Humanitas Pro Deo Reșița, beneficiară a programului național „Dăm Click pe România 2024″​

În cadrul celei de-a doua etape a ediției 2024 a programului „Dăm Click pe România”, Asociația Ateliere Fără Frontiere a donat...

Fundația Humanitas Pro Deo Reșița, beneficiară a programului național „Dăm Click pe România 2024″​
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:42

​A început numărătoarea inversă pentru Timotion 11: înscrierile se încheie pe 28 aprilie

Cea de-a 11-a ediție a Timotion, cel mai mare eveniment sportiv și filantropic din vestul României, se apropie cu pași repezi. Evenimentul este...

​A început numărătoarea inversă pentru Timotion 11: înscrierile se încheie pe 28 aprilie
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:32

Recomandările medicilor pentru Sărbători Pascale fără probleme de sănătate

Institutul Național de Sănătate Publică: „Moderația este cheia sănătății!” – ce trebuie să știm despre alimentație, mișcare și...

Recomandările medicilor pentru Sărbători Pascale fără probleme de sănătate
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:00

Vreme instabilă în vestul țării: averse, descărcări electrice și vânt puternic în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică privind instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate,...

Vreme instabilă în vestul țării: averse, descărcări electrice și vânt puternic în următoarele ore