O femeie din Caraș-Severin a găsit 9000 de euro în gunoi
Articol editat de Radio Resita, 18 octombrie 2017, 09:51
După ce a observat dispariția gecii și a sumei de bani, bărbatul s-a prezentat imediat la poliție unde a povestit pățania sa. Polițiștii din Bocșa s-au mobilizat imediat și au descoperit că aceștia fuseră găsiți de o femeie în vârstă de 35 de ani care este cunoscută ca fiind o persoană săracă care mai caută prin gunoaie. Imediat ce a fost abordată de polițiști aceasta a mărturisit că a găsit în gunoi geaca și suma de 9000 de euro.
“Colegii noştri s-au mobilizat şi au făcut cercetările, iar în mai puţin de o zi au reuşit să afle cine a umblat şi cine a căutat în gunoaiele din zonă. Bocşa e un oraş mic, unde oamenii se cunosc între ei, aşa că femeia a fost identificată repede şi prejudiciul a fost recuperat în totalitate. O parte din bani îi avea asupra ei, iar o parte îi lăsase soacrei”, a declarat pentru Adevărul comisarul şef Dinu Nicorici, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
Pe numele femeii care a găsit banii a fost deschis un dosar penal deoarece nu a anunțat autoritățile de găsirea banilor și a încercat să îi păstreze.