Ascultă Radio România Reșița Live

Noul computer tomograf, gata de instalare la Spitalul Municipal Lugoj

Noul computer tomograf va fi instalat în zilele următoare la Spitalul Municipal Lugoj, după ce a primit avizul de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Primii pacienţi vor putea fi consultaţi abia în luna ianuarie.

Noul computer tomograf, gata de instalare la Spitalul Municipal Lugoj

Articol editat de Moldovan Ion, 9 decembrie 2019, 08:54

Tomograful se află la Spitalul Municipal din Lugoj de la mijlocul lunii noiembrie, însă conducerea unităţii medicale a aşteptat autorizaţia de amplasare de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Managerul Erwin Floroni a precizat că din august 2017, de când a preluat conducerea, aceasta a fost prioritatea numărul unu. Pentru lugojeni, avantajele sunt că vor beneficia de contract cu CJAS toată luna, nu ca până acum, când contractul a fost limitat. Apoi, pacienţii spitalizaţi vor putea face analiza CT gratuită, şi nu contra cost, ca până în prezent. În al treilea rând, urgenţele vor beneficia de computer-tomograf inclusiv pe timpul nopţii, fiind deja pregătit personalul pentru acest pas.

După montarea aparatului vor începe primele teste, cu instructajul personalului. După aceşti paşi, se va da avizul de lucru. Perioada de testare este una mai lungă, aşa că tomograful va fi disponibil pacienţilor lugojeni abia în luna ianuarie a anului viitor. Aparatul primit de Spitalul Municipal este marca Phillips, modelul fiind ”Acces CT”. Aparatul realizează 16 fotografii în corpul uman şi a fost fabricat în acest an – 2019. Valoarea computerului tomograf este de 1.402.891 lei, din care finanţarea Ministerului Sănătăţii este de 1.000.000 lei, iar 402.981 lei este suma alocată de către Consiliul Local Lugoj.

Etichete:
Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 11:39

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice

Cartierele istorice ale Timişoarei sunt revitalizate prin investiţii strategice. Timișoara își consolidează astfel, statutul de oraș european...

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice
Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 07:33

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu

Un accident cu maşina de poliţie a avut loc în Oţelu Roşu. Poliţiştii din autospecială au ajuns la spital. Când a avut loc accidentul...

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu
Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 20:29

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei

Timișoara marchează trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei printr-o serie de evenimente desfășurate între 20 și 24...

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Masă gratuită pentru elevii din Reșița
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 18:51

Masă gratuită pentru elevii din Reșița

Elevii de gimnaziu cazați în internatele școlare din Reșița vor beneficia de masă gratuită la cantinele școlare din oraș. Consiliul Local a...

Masă gratuită pentru elevii din Reșița
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 17:47

Platforma SIUI va intra din nou în mentenanţă. CNAS solicită furnizorilor să asigure continuitatea serviciilor

Medicii din România au participat, joi ,la o nouă ședință online cu reprezentanții Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În cadrul...

Platforma SIUI va intra din nou în mentenanţă. CNAS solicită furnizorilor să asigure continuitatea serviciilor
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 16:43

[EXCLUSIV] Rectorul Octavian Creţu:”Susţinem construirea unui spital de oncologie la Reşiţa. Două etaje din noua clădire vor fi dedicate mediului academic”

Universitatea de Medicină Victor Babeş din Timişoara susţine Asociaţia OncoHelp pentru a deschide la Reşiţa o clinică de oncologie. Două...

[EXCLUSIV] Rectorul Octavian Creţu:”Susţinem construirea unui spital de oncologie la Reşiţa. Două etaje din noua clădire vor fi dedicate mediului academic”
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 12:18

Peste 4300 de cărășeni primesc în aceste zile indemnizații sociale pentru luna ianuarie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Caraș-Severin a început procesul de plată a indemnizațiilor sociale aferente...

Peste 4300 de cărășeni primesc în aceste zile indemnizații sociale pentru luna ianuarie
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 10:17

Reșițenii cu ajutoare sociale, mobilizați de Primărie la curățenia orașului

Reșițenii cu ajutoare sociale au fost mobilizați de Primărie la curățenia orașului. Începând cu 1 februarie 2025, administrația...

Reșițenii cu ajutoare sociale, mobilizați de Primărie la curățenia orașului