Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș nu va avea management privat
Articol editat de Mirabela Afronie, 16 aprilie 2014, 13:16
Consiliul Local al municipiului Caransebeş a revocat hotărârea care făcea referire la angajarea unui manager privat la Spitalul Municipal de Urgenţă, din motive financiare. Obiectivul principal este achitarea arieratelor şi implementarea proiectelor europene de reabilitare şi modernizare a unităţii medicale, astfel că o cheltuială în plus nu este permisă în această perioadă, ne-a declarat primarul Marcel Vela. Aleşii urbei au decis ca managementul insituţiei să fie asigurat de o persoană fizică care va fi angajată prin concurs, conform legii. În prezent, director interimar al Spitalului Municipal de Urgenţă este Adrian Romanescu. (Cornelia Vlaicu)