Mirosul neplăcut de pe malul Bârzavei va dispărea

Articol editat de Mirabela Afronie, 10 august 2013, 11:41
Scăderea nivelului râului Bârzava a impus suplimentarea debitului, având în vedere că a fost deja demarată o acţiune de igienizare a albiei. Prin urmare, Administraţia Bazinală de Apă Banat anunţă că astăzi şi mâine, timp de două ore, debitul va fi suplimentat cu 4 metri cubi/secundă prin deschiderea Acumulării Secu. Măsura se impune pentru curăţarea algelor existente în albia râului şi care degajă un miros neplăcut. Acţiunea de igienizare a albiei Bârzavei în Reşiţa a început deja din cartierul Lend, prin efectuarea unor lucrări manuale şi mecanice de defrişări ale vegetaţiei. La sfârşitul săptămânii viitoare vor fi introduse şi utilajele necesare decolmatării albiei râului, pe o distanţă de 15 km.