Ascultă Radio România Reșița Live

Mihai Eminescu – o singură, dar veșnică eternitate!

Mihai Eminescu – o singură, dar veșnică eternitate!

Articol editat de Gerhard Chwoika, 15 iunie 2016, 09:01 / actualizat: 15 iunie 2016, 11:09

”Așa cum îl iubesc pe Eminescu, iubesc și lacrima lui” Grigore Vieru

Despre Mihai Eminescu, Patriarhul limbii și literaturii române, ridicat la ceruri cu o sută de ani înainte de Revoluția din 1989, se cuvine a vorbi cu simplitatea firească a gestului prin care îi aprindem o lumânare și-i dăm spre pomenire o cană cu apă, așezate peste un ștergar alb cusut cu margini tricolore. Un ștergar, peste care, din flacăra lumânării să curgă lumina în ostoirea apei, pentru a binecuvânta rugăciunea unui întreg popor care-și mărturisește veșnicia în rostirea simplă a numelui celui ce-a binecuvântat poezia cu geniul său.

Tăcerea sa de 127 de ani, se adăpostește în pântecul slovei sale, data nouă spre moștenire, asemeni unui giulgiu ce-l purtăm pe umerii conștiinței de-a fi români.

Cu Mihai Eminescu – omul deplin al culturii românești”se naște literatura poetică română sub auspiciile geniului lui și forma limbii naționale, care și-a găsit în poet cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, și va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești.

Se spune adesea că toată lumea ar vrea opera lui Eminescu, dar nu și viața lui, dar câte genii se nasc într-un neam?

Poetul Nichita Stănescu afirma că Eminescu este ,,fondatorul limbii literare și noi toți de la el ne tragem’’, după opinia sa, Eminescu, a fost un un mare artist,care a făcut ca ’’arta să nască în toți’’.

’’De fapt, Eminescu, el de ce este cel mai iubit și cel mai drag și iată că nu trece o zi într-un fel sau altul să nu-i amintim numele. Pentru că el ne-a ajutat pe toți să ajungem la o înțelegere a ’’Luceafărului’’, la înțelegerea tragică, dar olimpiană a acelui ’’Nu credeam să învăț a muri vreodată’’susținea Nichita.

”Eminescu n-a trebuit să lupte cu limba, i-a fost de ajuns să se așeze în curentul limbii și să-și înalțe pânzele în direcția în care sufla duhul ei”, mărturisea Tudor Vianu întru pomenirea geniului eminescian.

Poetul nostru național – Mihai Eminescu este o conștiință, de cultură deschisă către români, cu aripile cerului pentru a ne închega eternitatea în slova rugăciunii rostită în eternitatea vremurilor cu viers românesc.

Eminescu a existat și cât timp versul lui o să vămuiască streașina limbii și literaturii române de lacrima cuvântului, noi vom exista sub lumina Luceafărului răstignit peste cerul mioritic într-o singură, dar veșnică eternitate!

Epilog:

“Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară”. Mihai Eminescu

Post scriptum:

Era în Viena, pe la sfîrşitul lui noiemvrie 1870. Banii se sfîrşise de mult şi se apropia una din acele seri sinistre, unde ştiam că nu vom mînca nimica. Cam pe la şease ore şedeam eu şi tovarăşul meu de locuinţă V. Morariu la fereastră şi ne uitam pe stradă. Îl vedem pe Eminescu şi îl strigăm pe nume… «Of, neamul nevoii! oftă el zîmbind. Ce mizerie, să fiţi şi voi aşa de calici şi tustrei să n-avem o para! Dar mi-a venit o idee strălucită, măi băieţi! Vom mînca împărăteşte în această seara.

 

Mergem la Bischoffs-bierhalle în Wipplingerstrasse şi mă aşteptaţi. Puteţi şi mînca, astă seară plătesc eu.» Bucuria noastră nu era mică. Eminescu se depărtă repede de noi zicînd că are să se întîlnească cu cineva… Acolo ne întîlnirăm cu Matei Lupu, coleg de universitate. Era şi el lihnit de foame. Îl introduseserăm în marele mister ce ne aştepta în astă seară şi-l luarăm cu noi. Vorba românului: dar din dar se face Rai…

După două ore intră şi Eminescu şi se aşeză zîmbind lîngă noi… Repede aduse chelnerul tot ce i se poruncise şi începurăm a mînca. Eminescu era foarte bine-dispus, glumea, rîdea, mînca şi bea, iar noi îi ţineam hangul. Odată fiind sătui, ne pusem pe bere. Acu începu o conversaţie animată, al cărei subiect se schimba din minut în minut. Erau trei ore după miezul nopţii cînd ne scularăm să plecăm. Eminescu plăti pentru toată mîncarea şi băutura noastră. Ne îndreptarăm spre casă. Lupu şi Morariu făceau gălăgie, Eminescu fredona cîntecele sale favorite, iar eu mergeam în rînd cu dînşii cu frica în oase, să nu avem conflict cu poliţia… Ne despărţirăm şi ne duserăm la culcat.

Eu şi Morariu am dormit pînă tîrziu, căci era duminică. Baba la care locuiam şi care ne şi servea, mă întrebă ce haine vom îmbrăca azi: eu îi zisei că voi îmbrăca hainele mele cele negre. «Dar ce fel de pantaloni?» întrebă ea. «Cum ce fel de pantaloni? Cei negri» răspunsei. «Domnul voieşte să glumească; doar aţi trimes aseară un bilet prin dl. Eminescu şi aţi cerut pantalonii cei negri, fiindcă aveţi trebuinţă de ei.» Repede am sărit la garderob, dar pantalonii nu erau. Se trezise şi Morariu. Eu eram dintru început supărat, dar apoi ne cuprinse pe amîndoi un rîs de nu ne mai puteam astîmpăra, căci descoperisem taina dărniciei lui Eminescu: mi-a luat pantalonii, i-a vîndut şi ne-a plătit la toţi mîncarea.

Întîlnindu-mă cu el după-amiază în Café Troidl, l-am tras la răspundere. El se omora de rîs şi-mi răspunse cu un aer nevinovat: «Ce eram să fac, eram doar şi eu, şi voi lihniţi de foame». «Dar de ce nu i-ai vîndut pe ai tăi?» «Imposibil. Eu n-am două perechi de pantaloni, mă!» Se strînsese şi ceilalţi colegi din cafenea şi toţi rîdeau de se prăpădeau, dar nu el, ci de mine”.

Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani. Selecţie, note, cronologie şi prefaţă de Cătălin Cioabă, Editura Humanitas, 2013.

Anca Bica Bălălău

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 11:39

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice

Cartierele istorice ale Timişoarei sunt revitalizate prin investiţii strategice. Timișoara își consolidează astfel, statutul de oraș european...

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice
Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 07:33

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu

Un accident cu maşina de poliţie a avut loc în Oţelu Roşu. Poliţiştii din autospecială au ajuns la spital. Când a avut loc accidentul...

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu
Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 20:29

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei

Timișoara marchează trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei printr-o serie de evenimente desfășurate între 20 și 24...

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Masă gratuită pentru elevii din Reșița
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 18:51

Masă gratuită pentru elevii din Reșița

Elevii de gimnaziu cazați în internatele școlare din Reșița vor beneficia de masă gratuită la cantinele școlare din oraș. Consiliul Local a...

Masă gratuită pentru elevii din Reșița
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 17:47

Platforma SIUI va intra din nou în mentenanţă. CNAS solicită furnizorilor să asigure continuitatea serviciilor

Medicii din România au participat, joi ,la o nouă ședință online cu reprezentanții Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În cadrul...

Platforma SIUI va intra din nou în mentenanţă. CNAS solicită furnizorilor să asigure continuitatea serviciilor
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 16:43

[EXCLUSIV] Rectorul Octavian Creţu:”Susţinem construirea unui spital de oncologie la Reşiţa. Două etaje din noua clădire vor fi dedicate mediului academic”

Universitatea de Medicină Victor Babeş din Timişoara susţine Asociaţia OncoHelp pentru a deschide la Reşiţa o clinică de oncologie. Două...

[EXCLUSIV] Rectorul Octavian Creţu:”Susţinem construirea unui spital de oncologie la Reşiţa. Două etaje din noua clădire vor fi dedicate mediului academic”
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 12:18

Peste 4300 de cărășeni primesc în aceste zile indemnizații sociale pentru luna ianuarie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Caraș-Severin a început procesul de plată a indemnizațiilor sociale aferente...

Peste 4300 de cărășeni primesc în aceste zile indemnizații sociale pentru luna ianuarie
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 10:17

Reșițenii cu ajutoare sociale, mobilizați de Primărie la curățenia orașului

Reșițenii cu ajutoare sociale au fost mobilizați de Primărie la curățenia orașului. Începând cu 1 februarie 2025, administrația...

Reșițenii cu ajutoare sociale, mobilizați de Primărie la curățenia orașului