Meteorologii anunță temperaturi scăzute și ninsori
Articol editat de Valentina Adam, 27 noiembrie 2016, 12:30
Potrivit unei informări valabile de astăzi, de la ora 16.00 până marţi seara vor cădea precipitatii în majoritatea regiunilor, mai abundente la munte, unde cantităţile vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat.
La noapte şi mâine, temperaturile vor scădea accentuaţ iar ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării.
Răcirea accentuată va continua în noaptea de luni spre marti şi pe parcursul zilei de marţi, când va ninge şi în sud, inclusiv în Capitală. Vântul va avea intensificări. La munte vor fi şi rafale de 70 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.
RRA