Medicamentele ieftine greu de găsit!
Daiana Roşca

Articol editat de Daiana Rosca, 17 septembrie 2015, 11:29
După ce s-au ieftinit medicamentele producătorii şi distribuitorii refuză să mai importe pastile ieftine în spitalele şi farmaciile din Caraş-Severin. Secţia de chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa este afectată de această situaţie. Au fost la un pas de a rămâne fără medicamentul necesar pentru trezirea bolnavului în urma anesteziei. Deşi este un medicament ieftin, acesta nu se mai găseşte pe piaţa naţională. Pentru a rezolva problema, unitatea medicală a apelat la vecinii sârbi, care au trimis spitalului medicamentul atât de necesar intervenţilor chirurgicale, a declarat medicul Romeo Dumitrescu. Cu o criză a medicamentelor se confruntă toate spitalele din ţară.Unele lipsesc pentru că sunt blocate la producător, altele sunt blocate la distribuitor, a precizat preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu.
Daiana Roşca