Marele Premiu al Festivalului ZÂMBET DE COPIL de pe Valea Cernei a ajuns la Drobeta Turnu Severin!
Teatrul de Vară din Parcul Vicol al stațiunii Băile Herculane s-a transformat pentru două zile într-o lume a copiilor, care au venit din aproape toate colțurile țării pentru a participa la cea de-a VII-a ediție a Festivalului național de muzică ZÂMBET DE COPIL!
Articol editat de Smadu Paul-Sever, 26 august 2018, 01:09
Festivalul s-a încheiat aseară cu cel de-al doilea spectacol concurs, în care au evoluat concurenții înscriși la categoriile de vârstă 10-12 ani, 12-14 ani și 16-18 ani, dar și participanții care nu au ajuns în seara precedentă să evolueze la categoriile lor de vârstă! Pe parcursul celor două zile de spectacole, pe scenă au urcat 49 de copii, care au interpretat cântece din repertoriul românesc și internațional – în limbile engleză și italiană! Cel mai așteptat moment – atât din partea concurenților, dar și a publicului care a ocupat aproape toate locurile din tribună! – a fost cel al decernării premiilor, ierarhia finală fiind stabilită de juriul festivalului, din care au făcut parte Adrian Daminescu – președintele juriului, Monica Anghel, Dana Călineți și Nelu Sincu! Premiile s-au acordat pentru fiecare categorie de vârstă, precum și Marele Premiu al Festivalului și au constat în diplome, medalii, trofee și cadouri din partea organizatorilor – Asociația Cultural-Artistică DANUBIANA din Drobeta Turnu-Severin, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Băile Herculane.
În urma aprecierilor fiecărui concurent și notelor acordate, juriul a decis să acorde câte un trofeu pentru trei din cele șase categorii de vârstă : 10-12 ani – Briana Holinger; 12-14 ani – Adrian Petcu și 16-18 ani – Darius Sorin Dragoș. Marele Premiu al Festivalului 2018 ajunge pe malul Dunării, la Drobeta Turnu-Severin, fiind câștigat de Iulia Perpelea, care a fost invitată ca, în finalul festivalului, să interpreteze din nou cântecul cu care a cucerit juriul și publicul – It’s All Coming Back To Me Now, compus de Jim Steiman și interpretat de Celin Dion! După primirea trofeului, Iulia Perpelea a declarat în exclusivitate pentru RADIO REȘIȚA : Sunt extrem de emoționată, dar fericită, pentru că am putut participa, pentru că m-a apreciat publicul și în primul rând pentru că am cunoscut juriul, m-au felicitat și este o adevărată onoare să mă jurizeze! Pe scenă a fost superb, m-am simțit foarte bine! Încă am emoții, acum mai mari decât atunci când cânți, pentru că știu deja ce trebuie să fac pe scenă, după… mai vedem! Concurenții au fost foarte buni, nu am ce să zic, pentru că este un festival destul de mare, național și, într-adevăr, vin copii buni! Sincer, nu m-am așteptat să câștig acest premiu… niciodată nu plec de la premisa că o să câștig! Plec de la premisa să merg, să mă distrez, să cânt bine și apoi rămâne de văzut!
O prezență inedită a fost cea a câștigătoarei de anul trecut a Marelui Premiu al Festivalului ZÂMBET DE COPIL – Daria Cojocaru din Craiova, care a fost invitată de organizatori să susțină un recital, pentru a le da curaj concurenților! Cum a evoluat cariera artistică a Dariei în ultimul an, am aflat chiar de la ea : A fost un an plin, cu bune, cu rele, dar în principiu au fost numai lucruri bune, lucruri frumoase, s-au întâmplat foarte multe, am evoluat – zic eu! – foarte OK și de-acum încolo e loc de și mai bine! M-am pregătit intens în această perioadă și, oricum, toată viața avem de învățat și mă voi pregăti și de acum încolo la fel de mult! Am participat la foarte multe festivaluri, aproape în fiecare săptămână am avut câte-o deplasare și sperăm să fie și mai bine, nu?… Pe plan artistic sper să fie ceva de lungă durată și din ce în ce mai bine și emoția să ajungă la public la fel de bine ca și până acum și – de ce nu? – să fie auzit numele meu din ce în ce mai mult!
De un mare succes s-a bucurat recitalul susținut de Adrian Daminescu, care a implicat publicul în interpretarea sa, iar publicul a răspuns pe măsură! Concluzia la sfârșitul acestei ediții a festivalului am desprins-o cu președintele juriului – Adrian Daminescu : Acest festival trebuie să strălucească! Nu știu câte evenimente culturale are acest oraș, dar cu siguranță acesta este unul dintre ele! Copiii au fost buni! Copii buni peste tot, unii dintre ei mai prost pregătiți, dar nu înseamnă că sunt mai răi! Sunt copii și ei trebuie pregătiți, ar trebui să caute un ajutor la profesori de specialitate. aceasta este ideea : muncești mai mult, câștigi mai mult! Chiar și fără ajutorul Primăriei, acest festival strălucește într-un fel anume; vă dați seama, dacă ar veni și din partea Primăriei un ajutor mai mult spiritual, dacă nu material, poate să strălucească din sine acest spectacol chiar prin copiii care vin și cântă pe scenă!
Paul-Sever SMADU