Ascultă Radio România Reșița Live

Mai ușor spre Primăria din Băile Herculane

Mai ușor spre Primăria din Băile Herculane

Articol editat de Valentina Adam, 10 iulie 2017, 16:00 / actualizat: 10 iulie 2017, 18:02

„În urma numeroaselor sesizări venite de la turişti şi localnicii din Băile Herculane, dorim să refacem scările care duc spre Primărie, dinspre Parcul Central. Se va face o echipă la nivelul Primăriei care în cel mai scurt timp va începe lucrările necesare reparării acestor scări. Treptele scării fiind într-o stare avansată de degradare, aceste vor fi refăcute şi se vor betona!”, ne-a declarat Cristian Miclău – primarul oraşului Băile Herculane.

Într-o situaţie similară se află şi balustrada care mărginește terasa situată în Parcul Central al staţiunii.

„Având în vedere că schela care înconjura clădirea Casinoului a fost demontată şi faţada a fost aproape în totalitate refăcută, avem şi noi în vedere repararea mâinii curente şi vopsirea gardului împrejmuitor. Având în vedere că este şi perioada vacanţei, noi intenţionăm cât mai curând, începând din această săptămână, să derulăm aceste lucrări!”, ne-a precizat edilul-şef al oraşului de pe Valea Cernei, Cristian Miclău.

Paul-Sever Smadu

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 10:38

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu

Avarie majoră la rețeaua de apă din Caraș-Severin! Echipele AQUACARAȘ intervin pentru remediere. Echipele AQUACARAȘ au lucrat intens în...

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu
Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:54

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate

În 2024, polițiștii din Caraș-Severin au intensificat verificările privind regimul armelor, munițiilor, materialelor explozibile și al...

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:10

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată

Demarate acum patru ani, lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița se apropie de finalizare. Cu investiții de milioane de...

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:09

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest

Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, Laura Bîlcea, va fi eliberată din arest, a decis, vineri, Înalta Curte de Casaţie şi...

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 11:39

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice

Cartierele istorice ale Timişoarei sunt revitalizate prin investiţii strategice. Timișoara își consolidează astfel, statutul de oraș european...

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 07:33

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu

Un accident cu maşina de poliţie a avut loc în Oţelu Roşu. Poliţiştii din autospecială au ajuns la spital. Când a avut loc accidentul...

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 20:29

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei

Timișoara marchează trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei printr-o serie de evenimente desfășurate între 20 și 24...

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 18:51

Masă gratuită pentru elevii din Reșița

Elevii de gimnaziu cazați în internatele școlare din Reșița vor beneficia de masă gratuită la cantinele școlare din oraș. Consiliul Local a...

Masă gratuită pentru elevii din Reșița