Ascultă Radio România Reșița Live

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu va fi inaugurat în noiembrie

autostrada3

Lucrările de construcţie ale celui de-al treilea tronson din autostrada Orăştie – Sibiu, vor fi terminate în noiembrie, susţin reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Autorităţile susţin că circulaţia va fi deschisă traficului rutier la jumătatea lunii viitoare, însă lucrările ce necesită a mai fi realizate se vor încheia în primăvara anului viitor. Valoarea totală a lucrărilor la cel de-al treilea lot, în lungime de 22 de kilometri, se ridică la peste 600 de milioane de lei.

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu va fi inaugurat în noiembrie

Articol editat de Mirabela Afronie, 18 septembrie 2014, 17:00

Lucrările de construcţie ale celui de-al treilea tronson din autostrada Orăştie – Sibiu, vor fi terminate în noiembrie, susţin reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Autorităţile susţin că circulaţia va fi deschisă traficului rutier la jumătatea lunii viitoare, însă lucrările ce necesită a mai fi realizate se vor încheia în primăvara anului viitor. Valoarea totală a lucrărilor la cel de-al treilea lot, în lungime de 22 de kilometri, se ridică la peste 600 de milioane de lei.

(Hardy Cvoica)

Turismul în Vestul României: Caraș-Severin înregistrează o creștere a vizitatorilor, dar pierde turiști străini
Actualitate miercuri, 5 martie 2025, 18:18

Turismul în Vestul României: Caraș-Severin înregistrează o creștere a vizitatorilor, dar pierde turiști străini

Turismul din județul Caraș-Severin a crescut cu 15,96% în ianuarie 2025, însă numărul turiștilor străini a scăzut. Comparativ cu județele...

Turismul în Vestul României: Caraș-Severin înregistrează o creștere a vizitatorilor, dar pierde turiști străini
Elevii de la „Traian Lalescu” Reșița, lecție de chimie și generozitate: parfumuri artizanale pentru o cauză nobilă
Actualitate miercuri, 5 martie 2025, 17:08

Elevii de la „Traian Lalescu” Reșița, lecție de chimie și generozitate: parfumuri artizanale pentru o cauză nobilă

De 8 Martie, elevii Colegiului Național „Traian Lalescu” Reșița au transformat o oră obișnuită de chimie într-o experiență specială,...

Elevii de la „Traian Lalescu” Reșița, lecție de chimie și generozitate: parfumuri artizanale pentru o cauză nobilă
E-sigur, pe șoselele din Caraș-Severin
Actualitate miercuri, 5 martie 2025, 15:42

E-sigur, pe șoselele din Caraș-Severin

E-sigur, sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier este implementat și în Caraș-Severin. Din această lună, pe șoselele unde s-au...

E-sigur, pe șoselele din Caraș-Severin
Primăria Timişoara taie cablurile aeriene amplasate ilegal
Actualitate miercuri, 5 martie 2025, 13:22

Primăria Timişoara taie cablurile aeriene amplasate ilegal

Primăria Timișoara continuă intervențiile de eliminare a cablurilor aeriene amplasate ilegal. Pe parcursul nopții, pentru a nu afecta...

Primăria Timişoara taie cablurile aeriene amplasate ilegal
Actualitate miercuri, 5 martie 2025, 13:04

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță câștigătorul licitației pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, pe data de 5 martie 2025, a fost desemnată Asocierea IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE...

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță câștigătorul licitației pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș
Actualitate miercuri, 5 martie 2025, 12:26

ADR Vest „pompează” încă 10 milioane de euro în Caraș-Severin

ADR Vest a dat startul unui program de dezvoltare antreprenorială care se adresează cărășenilor interesați să acceseze finanțare europeană...

ADR Vest „pompează” încă 10 milioane de euro în Caraș-Severin
Actualitate miercuri, 5 martie 2025, 10:00

Băile Herculane: curățenie pentru un turism de calitate

Băile Herculane, una dintre cele mai populare destinații turistice din România, se pregătește pentru sezonul cald prin intensificarea...

Băile Herculane: curățenie pentru un turism de calitate
Actualitate miercuri, 5 martie 2025, 09:33

Venitul minim de incluziune la Reșița: creștere ușoară a numărului de beneficiari în 2025

În prezent, 155 de persoane și familii din Reșița beneficiază de venit minim de incluziune, un sprijin financiar destinat celor fără venituri...