Limite, marcaje şi… taxe în Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului
Administraţia Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului a emis un nou index cu limitele şi marcajele traseelor turistice valabile în perimetrul ariei protejate cărăşene şi a instituit taxe de vizitare a obiectivelor de pe raza acestuia. Conform directorului Nicolae Ifca, pentru accesul în arealul parcului se percepe o taxă de 10 lei de persoană pentru 3 zile, iar pentru vizitarea strictă a Peşterii Comarnic se vor achita alţi 10 lei. Tarifele se plătesc la angajaţii administraţiei parcului din zonele respective.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 27 august 2019, 14:46