La un pas de un carnagiu după ce a făcut infarct la volan
Articol editat de Mirabela Afronie, 1 decembrie 2014, 07:00
Accident grav azi-noapte pe DN 59, în apropierea localităţii Şag. Un şofer de 58 de ani, care circula dinspre Timişoara spre Şag, a intrat în plin într-un autobuz care circula în aceiaşi direcţie, în faţa sa. În urma impactului, şoferul maşinii a rămas încarcerat. La faţa locului a sosit imediat un echipaj de la descarcerare care l-a scos pe bărbat dintre fiarele contorsionate ale maşinii. Medicii au constatat că bărbatul murise înaintea impactului, cel mai probabil din cauza unui accident vascular cerebral. Autobuzul implicat în accident era plin cu pasageri însă nimeni nu a fost rănit. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro