Jucării retrase de la comercializare
Articol editat de Mirabela Afronie, 10 decembrie 2013, 13:09 / actualizat: 10 decembrie 2013, 15:35
Inspectorii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş au început o serie de controale la agenţii economici din Timişoara şi Lugoj, care vând jucării. Echipele de control au verificat 24 de operatori economici şi au dat amenzi în valoare totală de 62.500 de lei. Printre neregulile constatate s-au numărat: punerea în vânzare a jucăriilor considerate periculoase pentru copii, a celor cu diverse defecte sau cu instrucţiuni de folosire care nu erau traduse în limba română. Jucăriile periculoase sau cele neconforme au fost retrase de la comercializare.