Ion Ţiriac dat în judecată de Primăria Timişoara
(Hardy Cvoica)
Articol editat de Mirabela Afronie, 18 august 2014, 15:30
Omul de afaceri Ion Ţiriac va fi dat în judecată de viceprimarul municipiului Timişoara, Traian Stoia, pentru nerespectarea contractului cu privire la proprietatea pe care o deţine în oraşul de pe Bega. Este vorba de terenul pe care se află vechiul Abator, unde avea obligaţia să protejeze monumentul istoric. În luna iunie, viceprimarul Timişoarei anunţă că lucrările merg strună și planurile lui Ţiriac în zonă sunt măreţe. La scurtă vreme însă, acestea s-au împotmolit. Poliţiştii locali au verificat clădirea abatorului şi au constatat că nu au fost luate măsuri de punere în siguranţă a monumentului, cu excepţia renovării unor ziduri şi a unor lucrări la acoperiş. Nerespectarea şi nepunerea în aplicare a măsurilor convenite cu primăria duce la găsirea unui alt proprietar şi închirierea imbolilului în cauză către acesta, a mai spus viceprimarul Traian Stoia.
(Hardy Cvoica)