Internatele şcolare din Caransebeş, un nou regulament de funcţionare
Articol editat de Mirabela Afronie, 23 iulie 2013, 12:47
Consiliul Local din Caransebeş a aprobat noul regulament de funcţionare a celor trei internate şcolare preluate recent de municipalitate. Potrivit documentului, prioritate la cazare vor avea elevii din toate ciclurile şi doar în limita locurilor disponibile va fi posibilă cazarea altor persoane fizice, sau închirierea către persoane juridice. Capitalul social al societăţii Cazare şi Servicii Publice a fost majorat de Consiliul Local al municipiului cu suma de 300.000 de lei, în scopul reabilitării celor trei internate şcolare.